Închide Close

Editura Humanitas

Antonio de Nebrija, Gramática sobre la lengua castellana / Gramatica limbii castiliene

Scrieri filologice și exegeză biblică

Ediție filologică, studiu introductiv, tabel cronologic, traducere și note de Mianda Cioba și Anca Crivăț

 

Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

 

„Celebrat încă din timpul vieții drept cel mai mare umanist spaniol, Antonio de Nebrija s-a transformat după moarte într-o legendă.“ Astfel începe portretul pe care i-l dedică Juan Gil, publicat cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la moarte. Iar proporțiile legendei lui Nebrija se extind asupra întregii istorii a culturii europene. Opera lui Nebrija îl plasează pe cititor într-o dinamică de idei surprinzător de consecvent articulate, idei încă vii despre limbă și învățarea ei, despre cunoaștere în general și raporturile acesteia cu limba și, poate mai mult decât orice, despre o nouă înțelegere a valorilor educației și a autorității cunoașterii.

Andaluz carismatic, spirit ascuțit și imperturbabil față de convenționalismele epocii, Antonio de Nebrija se situează la începutul unei tradiții erudite și de gândire critică în care se plăsmuiește Europa modernă.“ — MIANDA CIOBA, ANCA CRIVĂȚ

 

„Reprezentant de excepție al umanismului spaniol care a dorit să fie aproape de gândirea cea mai liberă și mai avansată a vremii sale, fără însă a-și ignora datoria față de patrie, Elio Antonio de Nebrija a fost o figură luminoasă pentru cultura europeană și spaniolă. Și încă mai este.“ — LUIS GARCÍA MONTERO

 

„Pe voi, lumini strălucitoare ale lumii, și în primul rând pe tine, preabunule Părinte – reazem al Spaniei, pe care nu o întâmplare oarecare, ci divina providență mi te-a dat drept patron, martor, investigator și judecător –, vă rog și vă conjur să purtați de grijă, să ajutați, să susțineți studiul literelor care decade, luați-l sub protecția voastră înainte ca acesta să piară din rădăcină. Să nu îngăduiți ca literele sacre să fie pângărite de oameni ce ignoră toate artele liberale. Protejați talentele, readuceți la viață cele două lumini stinse ale religiei noastre, limba greacă și limba ebraică. Premiați-i pe cei care cu efort lămuresc chestiunile neclare, pe cei care descifrează enigmele, pe cei care dezleagă nodurile. “ — ANTONIO DE NEBRIJA

Despre Antonio de Nebrija

ELIO ANTONIO DE NEBRIJA (1444–1522)Elio Antonio De Nebrija (1444–1522), gramatician, exeget biblic și unul dintre cei mai străluciți latiniști ai vremii sale, a fost un reprezentant de prim ordin al umanismului spaniol de orientare filologică, iar ca participant la proiectul Bibliei Poliglote de la Complutum – unul dintre întemeietorii studiului comparat al Scripturii. Autor al mai multor gramatici latine, Nebrija denunță drept barbară încercarea de a învăța limba latină în absența sprijinului oferit de marile texte ale literaturii clasice – așa cum se întâmpla în școlile medievale – și combate obscurantismul lingvistic și suspendarea gândirii critice. Este părintele primei descrieri sistematice a unei limbi neolatine, în Gramatica limbii castiliene (1492). Recunoscut pentru temeritatea opiniilor sale, Nebrija a fost unul dintre primii intelectuali care s-au confruntat cu Inchiziția, pentru că a afirmat necesitatea de a revizui textul Vulgatei în acord cu criteriile științei filologice, inițiind în spațiul spaniol, în linia maestrului său Lorenzo Valla, primele demersuri de întemeiere a exegezei pe cunoașterea limbilor originale ale Bibliei.

 

Gravură de Manuel Villegas Brieva, în La Ilustración Española y Americana, 8 septembrie 1892 (reproducere a gravurii publicate de Calcografía nacional, Madrid)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Gramática sobre la lengua castellana / Gramatica limbii castiliene
  • Subtitlu: Scrieri filologice și exegeză biblică
  • An apariție: 2023
  • Ediție: I
  • Pagini: 288
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-8148-5
  • Colecție: Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes
  • Autor: Antonio de Nebrija
  • Traducere şi note: Mianda Cioba, Anca Crivăț

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact