Închide Close
Note, stări, zile (1968–2009)

Editura Humanitas

Andrei Pleșu, Note, stări, zile (1968–2009)

„De ce am decis să public această carte? Pentru că îmi fac iluzia că nu eu sunt prezent în paginile ei. Prezent e un ins care, între 19 şi 60 de ani, a traversat (şi traversează încă) un episod de Bildung, adică de instrucţie şi formare. În definitiv, ceea ce ofer este istoria fragmentară a unui auto-didact. Ea poate interesa, cred, o categorie de cititori (mai ales tineri) aflaţi în căutarea unui drum, a unui orizont de interogaţie şi de lectură care se alcătuieşte, în fond, de la sine, prin întâlniri modelatoare, curiozităţi, obsesii, şanse şi neşanse existenţiale, candori şi eschive, oportunităţi provocatoare, surprize şi inerţii. Dincolo de vremuri, mai mult sau mai puţin apăsătoare, dincolo de accidente şi precarităţi auto-biografice, dincolo de limitele şi derapajele personale, un asemenea drum este posibil şi merită asumat. Asta e tot. Nu vreau să demonstrez, prin paginile care urmează, nimic altceva. Nu mă propun ca model, ci ca studiu de caz. M-aş bucura, fireşte, ca cititorul să dea, din când în când, şi peste vreun gând stimulator sau peste vreo formulare izbutită: să cadă pe gânduri sau să se amuze. Dar rostul textului e, primordial, unul al însoţirii amicale, al unei sugestii de traseu spiritual in dürftiger Zeit, adică în vremuri de cumpănă, cum sunt, de fapt, toate vremurile. Mă expun, ca să mă alătur tinerilor (dar şi celor mai puţin tineri) care se simt încă nesiguri de ei, încă tatonanţi, orgolioşi, dar timizi, harnici şi leneşi deopotrivă. Le propun, ca temă de reflecţie, propriile mele ambiţii, neputinţe, experienţe şi speranţe. Şi câte ceva din lucrurile care mi-au ieşit în cale, de-a lungul a patruzeci de ani de itineranţă.“ (Andrei PLEŞU)

Despre Andrei Pleșu

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur. Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; Pe mâna cui suntem?, Humanitas, 2018; Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (coautor Gabriel Liiceanu), Humanitas, 2020; Capodopere în dialog, Humanitas, 2023; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact