Închide Close

Editura Humanitas

Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută

O formă de viață necunoscută le aduce numeroșilor admiratori ai eseurilor Andreei Răsuceanu surpriza pe care am avut-o și eu, de a descoperi o prozatoare de forță, care construiește o narațiune plină de dramatism, cu fire desfășurate contrapunctic. Autoarea juxtapune poveștile a trei femei care n-au cum să se întâlnească, trăind în epoci diferite, dar care au în comun simțul trecerii și dorința de a opri curgerea necontenită a timpului, construind ceva – o biserică, o casă, o familie. A ales momente de criză – a țării cufundată în război (unul este chiar cel serbat de Centenar), a cuplului încercat de boală, a existenței ajunse la final, a despărțirii prin moarte. Prozatoare a prezentului, în aceeași măsură ca și evocatoare a trecutului, Andreea Răsuceanu știe să dea viață personajelor și lasă să se vadă, sub narațiunea plină de culoare, desenul subtil al destinelor, meditația profundă despre generații, viață și moarte. O carte frumoasă, în care plăcerea de a trăi e permanent însoțită de o discretă melancolie“. – Gabriela Adameșteanu

Despre Andreea Răsuceanu

ANDREEA RĂSUCEANU este scriitoare și critic literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998–2002), secția română-engleză. În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (UB). Între 2010 și 2013 a beneficiat de o bursă postdoctorală POSDRU, incluzând un stagiu de șase luni la Universitatea Sorbonne – Paris 3, finalizată cu lucrarea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară. A predat cursuri de presă culturală românească, cultură și civilizație română, limbă și literatură engleză. A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste literare precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Revista 22, Bucureştiul cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Prima ei carte, Cele două Mântulese, a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori. La Editura Humanitas a publicat Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (2016), carte nominalizată la premiile revistei Observator culturalDicţionar de locuri literare bucureştene (2019, împreună cu Corina Ciocârlie), și romanul O formă de viață necunoscută (2019). Este coautor al volumelor Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bookătăria de texte și imagini 2 (Pandora-M, 2016), Ferestre din București și poveștile lor (Editura Peter Pan, 2015), Orașul. Antologie de proză (Gestalt Books, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016). În anul 2016 a lansat o emisiune difuzată de TVR 2, Povești citadine. Din vara lui 2017 coordonează seria de literatură contemporană a editurii Humanitas.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact