Închide Close

Editura Humanitas

Andrei Pleșu, Pe mâna cui suntem?

Mică antologie a tragicomediei româneşti

Din categoriile eseistică

În colecția Seria de autor Andrei Pleşu

Bestseller Gaudeamus 2018

„Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situații, întunecimea se poate «salva», melancolic, prin comentariu...“ – Andrei Pleșu

 

Despre Andrei Pleșu

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur. Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Pe mâna cui suntem?
  • Subtitlu: Mică antologie a tragicomediei româneşti
  • An apariție: 218
  • Ediție: I
  • Pagini: 248
  • Format: 15x21 cm
  • ISBN: 978-973-50-6249-1
  • Colecție: Seria de autor Andrei Pleşu
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Andrei Pleșu

Noi apariții

Author Spotlight

Neagu Djuvara

pagina autorului

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact