Închide Close
Phaidros sau Despre frumos

Editura Humanitas

Platon, Phaidros sau Despre frumos

În colecția Seria Platon

„Despre frumos, Platon vorbeşte adesea în dialogurile sale, fără ca în felul acesta să fie vorba despre artă. Unuia dintre dialogurile sale, tradiţia i-a adăugat subtitlul peri tou kalouDespre frumos. Este vorba de dialogul pe care Platon l-a botezat după numele tânărului interlocutor de aici, Phaidros. Însă pe parcursul tradiţiei, acest dialog a primit şi alte subtitluri: peri psychesDespre sufletperi to erotosDespre iubire. Rezultă de aici îndeajuns de limpede incertitudinea care persistă în privinţa conţinutului acestui dialog. Despre toate cele enumerate, despre frumos, despre suflet şi despre iubire – şi nu doar în treacăt – este vorba aici. Dar de asemenea, şi chiar foarte amănunţit, despre techne – despre artă; însă de asemenea, şi chiar foarte îndeaproape, despre logos – despre vorbire şi limbă; însă de asemenea, şi chiar în chip esenţial, despre aletheia – despre adevăr; însă de asemenea, şi chiar foarte apăsat, despre mania – despre nebunie, despre delir, despre pierderea de sine; şi în sfârşit, şi în chip constant, despre ideai şi despre Fiinţă." — GABRIEL LIICEANU

Despre Platon

Născut la Atena în 427 î.Cr, într-o familie de vază, PLATON părea menit să se implice în politică. De altfel, unchii săi, Critias și Charmides, îl invitaseră să li se alăture la guvernarea lor tiranică, care urmase capitulării Atenei înaintea Spartei, în 404. Întâlnirea cu Socrate, al cărui discipol devenise deja de câţiva ani, i-a schimbat însă complet destinul. Dar în 399 Socrate e condamnat la moarte de democraţia recent restaurată pentru delict de opinie: ar fi introdus în cetate zei noi și ar fi corupt tineretul. Platon se expatriază pentru mai mulţi ani: călătorește la Megara, apoi la Cyrene, în Egipt și, în fine, la Siracuza, în Sicilia. Aici intră în conflict cu tiranul Dionysios cel Bătrân și e expulzat forţat. Revine la Atena și, în jurul lui 370, înfiinţează Academia, prima școala superioară de filozofie și știinţe. Răsunetul acesteia va fi imens. Platon nu renunţă însă la proiectul de a întemeia în Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie în dialogul Republica. De aceea mai călătorește de două ori acolo, la invitaţia lui Dionysios II, fiul și moștenitorul lui Dionysios cel Bătrân, mort între timp. Nu reușește să-l convertească la filozofie pe Dionysios II și, din nou, își riscă viaţa. Filozoful continuă să-și scrie opera și să predea la Academie până la moarte, în 347. De la Platon ne-a rămas o operă impresionantă, cuprinzând 32 de scrieri considerate autentice. Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, și majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriţi interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etică, politică, religie, metafizică, psihologie, logică, iubire, fizică. Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie că ea a fost urmată, comentată și dezvoltată, fie că a fost combătută. Pe de altă parte, nu puţini au recunoscut valoarea literară deosebită a dialogurilor – cu răstur nări neașteptate de situaţie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtilă, uneori elan mistic. Iar raţionamentul riguros se intersectează adesea cu imagini poetice, alegorii și mituri, care, toate laolaltă, jalonează reperele condi ţiei umane așa cum n-a făcut-o nimeni altcineva vreodată.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Phaidros sau Despre frumos
  • An apariție: 2006
  • Ediție: editia a II-a
  • Pagini: 236
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-1398-3
  • ISBN-10: 973-50-1398-3
  • Colecție: Seria Platon
  • Autor: Platon

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact