Sergiu Singer, Pioneze si hartie albastra

Generatia mea a mai apucat, prin bunici, parinti, unchi si matusi, adunati in jurul unor mese duminicale in anii de dupa razboi, sa adulmece mireasma unei Romanii tihnite: cea interbelica. Stiu, lucrurile nu erau nici atunci chiar asa roz, viata isi avea penumbrele, asprimile si perfidiile ei. Dar, chiar la niveluri medii, exista, se pare, o reusita unanima: traiul bun, randuiala familiala, buna-crestere si bunele moravuri. La un loc, toate astea se cheama normalitate. Trebuie sa spun insa cititorului ca autorul e, in acest caz, mult mai mult decat propria lui carte: mi-a facut placere sa-l intalnesc, ca pe efigia unui tip de umanitate fara de care istoria s-ar urati si viata s-ar usca. Om de lume distins fara fasoane, rafinat fara afectare, volup-tuos, sentimental si ironic, Sergiu Singer are asupra interlocutorului un efect terapeutic: tonifica sufletul si reintemeiaza increderea in viitorul planetei. Cu oameni ca el se poate trai omeneste... ANDREI PLESU Nu ma hotarasc deloc ce fel de carte a scris Sergiu Singer. Nu e roman, desi are eroi care traiesc aventurile unei vieti omenesti. Nu e piesa de teatru, desi are scenografie si replici spuse ca pe scena. Sau poate e un roman ca o piesa de teatru, in care decorul joaca rol de erou, iar eroii, rol de figuranti. Chipuri de oameni, de locuri, de cladiri, reale poate candva, compun un colaj fictiv. Pioneze si hartie albastra spune povestea farmecului efemer al anilor de dinainte de razboi si a degringoladei de dupa. In centrul cartii, mereu, o casa. Si nenumarate personaje, prinse fara de voie intr-o poveste pe care o putem numi istorie. CATALIN D. CONSTANTIN coordonatorul colectiei