Închide Close

Editura Humanitas

Christine Kenneally, Povestea secretă a speciei umane

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

 

Traducere de Andrei Bontaș și Ancuța Bontaș

 

Timp de sute şi mii de ani, lumea părea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare“ a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Colecţia „Paşi peste graniţe“ aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa omului şi societăţii într-un moment de răscruce.

Cu toții suntem produsul unui trecut pe care trebuie să-l descoperim și să-l înțelegem, dar la care nu avem niciodată acces în mod direct. În Povestea secretă a speciei umane, Christine Kenneally cercetează tocmai felul în care cele mai recente descoperiri din genetică, biologie, economie, antropologie, psihologie și istorie ne dezvăluie de unde ne tragem, cine suntem și ce am putea deveni ca specie și ca indivizi.

„Kenneally străbate fără nici o ezitare jungla genomicii, reevaluează practica controversată a genealogiei, dezvăluie realitățile neplăcute ale adopției și supune discuției provocările testelor ADN. O lectură fascinantă și uneori chiar tulburătoare.“ – Nature

„De ce ne pasă de unde venim sau din cine ne tragem? Să fie oare moștenirea lăsată de generațiile anterioare? Ne influențează viețile strămoșilor în vreun fel? Sau e doar o poveste pe care ne place să ne-o spunem? În familia fiecăruia dintre noi există mai multe convingeri ce țin de trăsături, moșteniri și secrete ale asemănării familiale: ea are nasul tatălui ei, el are umorul ireverențios al bunicului, ei doi seamănă ca două picături de apă. Ce este însă real și ce este mit? Ce știm cu adevărat?“ – Christine Kenneally

 

Despre Christine Kenneally

CHRISTINE KENNEALLY este o renumită jurnalistă australiană specializată în știință, limbaj și cultură, cunoscută de publicul larg prin intermediul bestsellerului The First Word: The Search for the Origins of Language (2007), unde tratează evoluția limbajului. Multe dintre articolele sale au fost publicate în The New York Times, New Yorker, Slate, New Scientist, iar ultima ei carte, Povestea secretă a speciei umane, cercetează felul în care cele mai recente descoperiri din genetică, biologie, economie, antropologie, psihologie și istorie ne dezvăluie de unde ne tragem, cine suntem și ce am putea deveni ca specie și ca indivizi.

Recenzii

„Dorința de a investiga trecutul propriei familii ne poate răsturna complet viața, mai ales dacă descoperim lucruri demult trecute sub tăcere. Însă genealogia ne poate dezvălui secrete care ne privesc pe toți: apariția speciei umane, istoria politică a lumii sau originile structurilor sociale moderne. După cum ne spune chiar autoarea, creșterea interesului pentru genealogie prilejuiește cristalizarea unei «transparențe istorice» fără precedent, iar Povestea secretă a speciei umane este plină de relatări care confirmă acest lucru. În plus, categoriile pe care le folosim pentru a ne referi la rasă sunt în mare parte un produs cultural, iar deosebirile genetice dintre populații nu sunt atât de clare cum par, ADN-ul influențându-ne de fapt viața în mai mică măsură decât cultura în care ne-am născut. Iată așadar cel mai bun argument în favoarea genealogiei: ea ne scoate la iveală poveștile tăinuite odată cu trecerea timpului și cu uitarea trecutului.“ – The New York Times

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Povestea secretă a speciei umane
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-6470-9-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Christine Kenneally
  • Traducere: Ancuța Bontaș, Andrei Bontaș

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact