Închide Close

Editura Humanitas

Constantin Noica, Povestiri despre om

După o carte a lui Hegel

Din categoriile filozofie

În colecția Zeitgeist

Cu o scrisoare a lui Emil Cioran în loc de postfaţă

„Azi ni se pare neverosimil ca volumul acesta speculativ, atât de fin în aticismul frazelor sale, sa aiba soarta pe care a avut-o în decembrie 1958, când a devenit unul dintre capetele de acuzare în procesul intentat lui Noica. Aflat în domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel, Noica îi va citi integral pe Goethe şi Hegel, cufundându-se în opera lor ca într-o albie cu virtuţi regeneratoare... Aşa se face că cele doua cărţi pe care le va scrie pe marginea operei lor nu sunt compendii înţesate cu sterpe comentarii de lectură, ci cărţi de creaţie proprie. Fenomenologia spiritului de Hegel nu mai este citită azi aproape de nimeni. În schimb, cartea lui Noica poate fi citită, ba chiar poate fi parcursă cu delicii estetice subtile. S-o citim cu convingerea că, în zilele noastre, nimeni nu mai poate da o interpretare atât de frumoasă unei cărţi atât de grele.“ (Sorin Lavric)

„Aducându-l pe Hegel în sufletele noastre, Constantin Noica a scris o carte tulburător de contemporană, pe care, spre a-l parafraza, nu o vom putea ignora nepedepsiţi.“ (Vladimir Tismăneanu)

Despre Constantin Noica

CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugaţi­vă pentru fratele Alexandru (1990).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Povestiri despre om
  • Subtitlu: După o carte a lui Hegel
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 308
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2499-4
  • Colecție: Zeitgeist
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Constantin Noica
  • Cuvânt înainte: Constantin Noica
  • Prefaţă: Sorin Lavric

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact