Două mici insule aflate în apropiere de coasta statului Maine îşi dispută de generaţii întregi teritoriul de pescuit. Cum „homarii nu cunosc hotare, nici pescarii de homari nu le cunosc“: se ceartă pentru fiecare bucăţică de mare, se spionează, îşi încâlcesc unii altora năvoadele, fură capturile importante de homari ale celor mai destoinici. Aşa că, din când în când, izbucnesc adevărate războaie ale homarilor. Ruth Thomas, fiica unuia dintre cei mai aprigi pescari, venită acasă după ce a terminat liceul pe continent, e hotărâtă să îmbrăţişeze meseria aspră a tatălui ei. Inteligentă, ironică şi deloc romantică, încearcă să se reintegreze în comunitatea dură a oamenilor de pe insulă şi asistă la luptele nemiloase dintre ei. Dragostea neaşteptată pentru Owney Wishnell, aflat în tabăra opusă, complică lucrurile, dar aduce totodată o soluţie paradoxală neînţelegerilor din trecut şi o transformă pe Ruth într-o adevărată eroină.
„Înainte de Mănâncă, roagă-te, iubeşte, eram cunoscută în cercurile literare... drept o femeie care scria în principal pentru şi despre bărbaţi. Lucrasem ani întregi ca ziaristă la reviste adresate bărbaţilor..., folosind paginile lor pentru a explora masculinitatea din toate unghiurile posibile. La fel şi în cazul personajelor din primele mele trei cărţi..., care erau toate personalităţi super-macho: cowboy, pescari de homari, vânători, camionagii, şoferi de tir, pădurari... Pe vremea aceea mi se spunea adesea că scriu ca un bărbat“, mărturiseşte undeva Elizabeth Gilbert. Războiul homarilor, roman remarcat la apariţie de revista The New York Times, aparţine tocmai acelei perioade de explorare a masculinităţii. Lumea aspră a pescarilor de homari şi războaiele lor înverşunate sunt descrise cu forţa şi talentul unei scriitoare care, nu peste multă vreme, avea să cucerească o lume întreagă.
