Închide Close

Editura Humanitas

Ileana, principesă de România, Trăiesc din nou

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Casa regală

Trăiesc din nou este istoria unei prinţese care devine o femeie ca oricare alta, învăţând să gătească, să spele vasele, să facă piaţa, să muncească pentru hrana zilnică a copiilor ei, aşa cum Dumnezeu a osândit-o de la începutul lumii. Ca autoare, domniţa Ileana, care nu a scris decât ca să explice americanilor tot ce aceştia ignoră sau nu pricep din Europa, mai cu seamă din România, dovedeşte un talent portretistic şi un simţ de observaţie prompt şi infailibil, cu expresie percutantă, definitivă. Talentul ei literar este asemenea cu al reginei Maria în ce priveşte evocările, tipurile şi caracterele umane, intuirea sentimentelor, percepţia detaliilor amuzante sau emoţionante, înţelegerea imediată, chiar divinaţia şi asumarea suferinţei semenilor. Faţă de regina Maria, care se voia – şi efectiv era – o remarcabilă scriitoare, domniţa Ileana are în plus o mai sigură privire asupra politicului, o luciditate şi o obiectivitate a judecăţii care-i permit o perfectă detaşare.“ (Al. PALEOLOGU)

Despre Ileana, principesă de România

Alteţa sa regală Ileana, principesă de România, s-a născut la Bucureşti în 1908, fiică a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. A făcut studii în Marea Britanie. S-a căsătorit în 1931, la Sinaia, cu arhiducele Anton al Austriei. A locuit în Austria şi în România până în 1947 – când a însoţit familia regală în exil –, apoi în Statele Unite ale Americii. S-a călugărit sub numele de „maica Alexandra“ şi a devenit stareţa a mănăstirii „Schimbarea la faţă“ din Elwood City, Pennsylvania. S-a stins din viaţă în 1991.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Trăiesc din nou
  • An apariție: 2010
  • Ediție: a IV-a
  • Pagini: 412
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2650-9
  • Colecție: Casa regală
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Ileana, principesă de România
  • Prefaţă: Alexandru Paleologu
  • Traducere: Mihaela Skultéty-Myer, Agra Baroti-Gheorghe

Noi apariții

Author Spotlight

Horia-Roman Patapievici

pagina autorului

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012).

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact