Închide Close

Editura Humanitas

Matei Călinescu, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Matei Călinescu

„S-ar zice: un Bal-Shem-Tov văzut de Sterne.“ (E.M. CIORAN)

„Încercând să explic ideea de Lichter… tentativa de-a face incredibilul credibil, de a justifica poziţia cea mai dificilă, de a crea un «sfânt» din perspectiva unui necredincios, de a construi o psihologie şi o logică profetică dintr-o perspectivă sceptică. Succesul unei astfel de întreprinderi se măsoară după tentaţia finală a autorului de a se converti la filozofia personajului, care-i apare necesară, inevitabilă, de-un adevăr incontestabil.“ (Matei CĂLINESCU)

„Matei Călinescu imagina, vizionar, un sistem social în care n-ar fi existat decât hoţi şi cerşetori. Hoţii ar fura de la cerşetori, cerşetorii ar cerşi de la hoţi şi totul ar merge strună. De unde ai ştiut, Matei, cum aveam să ajungem în aşa scurtă vreme?“ (Mircea CĂRTĂRESCU)

 

Despre Matei Călinescu

MATEI CĂLINESCU (15 iunie 1934, București – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana) a fost poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar și profesor de literatură comparată. După absolvirea Universităţii din București, secţia engleză (1957), lucrează la Gazeta literară (corector, apoi redactor). În 1963 devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti. În 1973 părăseşte România şi-şi începe cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de literatură comparată (al cărei șef este între 1996 și 1998). Înaintea plecării în America publică şapte cărţi de critică şi istorie literară, trei volume de poezie şi un roman (Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, 1969, încununat în același an cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România). Printre cărțile publicate în limba engleză se numără Five Faces of Modernity,1987 (ediția adăugită a cărții Faces of Modernity, 1977 – tradusă în română cu titlul Cinci feţe ale modernităţii. Modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism, 1995, ediţie revăzută şi adăugită, 1987) şi Rereading, 1993 (în versiunea românească adăugită, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, 2003). După 1989, Matei Călinescu redevine o prezență familiară în peisajul editorial românesc. În 1994 publică, împreună cu Ion Vianu, Amintiri în dialog. Urmează Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: Amintiri, lecturi, reflecții (2002), Portretul lui M (2003), Tu. Elegii și invenții (2004), Un fel de jurnal (1973–1981) (2005), Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale (2006) și Mateiu I. Caragiale. Recitiri (2007). În 2016, Editura Humanitas lansează seria de autor Matei Călinescu, care, urmând îndeaproape dorința testamentară a autorului, intenționează să redea, până în 2020, integralitatea scrierilor sale. Până acum au apărut în această serie Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp, Portretul lui M, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, Un fel de jurnal (1973–1981), Amintiri în dialog. Memorii (în colaborare cu Ion Vianu), Spre România (2000–2002). Jurnal inedit, Conceptul modern de poezie. De la romant ism la avangardă şi A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale, Scrisori din exil (corespondență inedită cu Ion Vianu), Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecții, Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme. Poeme alese.

 

Fotografia autorului: A. Călinescu

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viața și opiniile lui Zacharias Lichter
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 160
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5171-6
  • Colecție: Seria de autor Matei Călinescu
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Matei Călinescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact