Închide Close
Viata e in alta parte

Editura Humanitas

Milan Kundera, Viata e in alta parte

Din categoriile literatură

În colecția Seria Milan Kundera

Alegand lozinca insurgentilor Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului sau, Milan Kundera asaza destinul unei intregi generatii sub semnul esecului. Eroul sau nu insa este un tanar al acelor locuri si vremi, ci unul care-si traieste dureroasa maturizare in epoca instaurarii regimului comunist in Cehoslovacia. Adolescent vulnerabil, bantuit de teama de ridicol, dar de o extrema puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxista, care-i promite o iluzorie revansa impotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care ii cere sa renunte la tot ce venerase in chipul cel mai curat cu putinta si sa intre in concertul platitudinilor care se dau drept singura literatura adevarata. Puritatea lui ultragiata se transforma atunci de-a dreptul in abjectie, o data cu denuntul prin care Jaromil isi trimite prietena la inchisoare. Si daca, asa cum se spune, viata poetului este exponentiala, caderea lui Jaromil, pusa de autor fata in fata cu caderile atator mari poeti ai lumii, vorbeste despre caderea tuturor celor prinsi in valtoarea istoriei. Iata de ce romanul sau n-a putut aparea, in 1973, decat in afara granitelor Cehoslovaciei.traducere de Jean Grosu
Despre Milan Kundera

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA (1929–2023)  era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Iată de ce următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut in 1973 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii.

Opere scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman

Opere scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu

Despre opera lui Milan Kundera: Kvetoslav Chvatik, Lumea romanescă a lui Milan Kundera; Éva Le Grand, Kundera sau memoria dorinţei; Jocelyn Maixent, Secolul XVIII al lui Milan Kundera; Maria Nemcova Banerjee, Paradoxuri terminale; François Ricard, Ultima după-amiază a lui Agnes, eseu despre opera lui Milan Kundera; Guy Scarpetta, Vârsta de aur a romanului; Guy Scarpetta, Variaţiuni asupra erotismului

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viata e in alta parte
  • An apariție: 2003
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 376
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-0372-4
  • ISBN-10: 973-50-0372-4
  • Colecție: Seria Milan Kundera
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Milan Kundera

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact