Liviu Cangeopol, Zambetul

"Cand l-am revazut pentru ultima oara, Filip Mircea parea neschimbat: imprevizibil si pasionat, visator si distant, pornise intr-o calatorie ingreunata de vieti prematur stinse, prietenii tradate, amintiri care-l haituiau si regrete pe care nu le intelegea. Universul pe care il plimba prin lume era un diamant ale carui fatete reflectau imaginile unor realitati incomplete, dedesubtul carora palpaia jarul mocnit al miturilor care i-au incantat copilaria. Trecutul sau, rascolitor si viu, marcat de dezastre si deceptii, se realinia continuu sub forma unor cristale schimbatoare, creand noi amintiri, in care se scufunda ca intr-o alta existenta. Pentru ca n-a fost capabil sa-i fereasca pe cei dragi din calea tragediilor, resimtea o unda de permanenta vinovatie. Incercand sa evadeze de sub influenta ei, se afla el insusi intr-o neincetata schimbare, oricat de mult ar fi vrut sa ramana acelasi. Obsedat de adevarurile vietii si mortii, ajunsese sa nu mai descifreze deosebirile dintre lumea realului si cea a iluziilor, a iubirii si a chinului, a cunoasterii si a regasirii lucrurilor pierdute. Dorinta lui era sa salveze intr-o carte o parte din lumea in care suferise. Nici nu are importanta daca a reusit sau nu. Pentru ca orice iese din mana omului, spunea adesea, este sortit uitarii. Oriunde ai fi, acum si mereu, Filip Mircea, as vrea ca macar o farama din dragostea mea sa-ti lumineze calea." CLARA BLOOM (fara de care existenta Lidiei ar fi ramas neimplinita)