Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia, Între înger şi fiară

Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre

Din categoriile istorie, eseistică

În colecția Seria de autor Lucian Boia

Cartea profesorului Lucian Boia a apărut mai întâi în Franţa. Originalul savant, iniţiator al unei discipline, istoria imaginarului, ne surprinde, ne intrigă şi ne delectează încă o dată. Cum să nu te intereseze să afli cum şi în ce pliu al timpului istoric real au luat naştere legendele şi miturile cel mai larg răspândite? Invitându-ne la o lungă călătorie iniţiatică şi recurgând în permanenţă la exemple, autorul trece în revistă toate acele fascinante creaţii născute din mariajul fanteziei omeneşti cu istoria. De la amazoane la extratereştri, de la cinocefali la mutanţi, de la sălbatic la supraom, fiecare exemplar e cercetat cu răbdare şi migală de pedant om de ştiinţă. Ironia fină şi verva sa bine-cunoscute nu lipsesc nici din această carte, pentru toate vârstele şi gusturile. Iar expediţia pe care ne-o propune ea reprezintă de fapt o descoperire a spiritului uman şi o incursiune în sufletele noastre.

„Omul diferit este un martor al istoriei, înregistrându-i cu fidelitate oscilaţiile, ca şi atitudinile schimbătoare ale spiritului uman. Este însă în acelaşi timp şi un martor al permanenţelor, punând în evidenţă unitatea şi continuitatea fundamentală care îi apropie pe oameni, indiferent de secol şi spaţiu de civilizaţie. Prin nenumăratele sale materializări, Omul diferit dovedeşte, în chip paradoxal, că omul real, creatorul său, deşi el însuşi mereu diferit, mereu altul, rămâne totuşi, în esenţă, acelaşi.“ (Lucian BOIA)

Despre Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Între înger şi fiară
  • Subtitlu: Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre
  • An apariție: 2011
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 260
  • Format: 11x18 cm
  • ISBN: 978-973-50-2941-8
  • Colecție: Seria de autor Lucian Boia
  • Domeniu: istorie, eseistică
  • Autor: Lucian Boia
  • Traducere: Brînduşa Prelipceanu, Lucian Boia

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact