Închide Close

Editura Humanitas

Andrei Panțu, Tonomatul

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă polițistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.

 

„Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme.“ – ANDREI PANȚU

Despre Andrei Panțu

ANDREI PANȚU (n. 1983) a studiat filozofie şi literatură la European College of Liberal Arts, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la AUBG, apoi a obţinut o diplomă de masterat în ştiințe politice de la Universitatea din Leiden şi Universitatea din Manchester. În perioada 2014–2018 a fost editor al revistei academice Romanian Journal of Political Science. Lucrează de mai mulți ani în domeniul IT. A publicat până acum proză scurtă în revistele Biserica de Lemn, Revista de Povestiri, ARGOS, Gazeta SF, iocan, Revista de suspans, Helion, pe platforma Literomania, precum și în antologiile ARGOS DOI și Eroi fără voie. Volumul Tonomatul reprezintă debutul său editorial.

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Tonomatul
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-6662-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Andrei Panțu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact