Închide Close

Editura Humanitas

Nikolai Nosov, Habarnam în Oraşul Soarelui

Mai ştii ce te îndemnam atunci când am lansat prima carte cu Habarnam? Să nu laşi o clipă din mână Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi!

 

Părinţii abia aşteaptă să se distreze din nou cu isprăvile eroului nostru. Ca să ştii de ce s-au amuzat pe vremea când erau copii şi de ce s-ar amuza şi acum: Habarnam porneşte într-o nouă călătorie! Dar nu oricum, ci la volanul unui automobil pe care a învăţat să-l conducă răsucind pur şi simplu bagheta magică pe care a primit-o de la un vrăjitor şi pe care o va păstra numai dacă va face fapte bune. Şi nu oriunde, ci într-un oraş fabulos, în care însă totul e dat peste cap de sosirea lui Habarnam şi a celor doi prieteni ai săi, Ţintişoara şi Pestriţu. Şi nici la întâmplare, fiindcă în Oraşul Soarelui se petrec o mulţime de încurcături cu tâlc din care Habarnam învaţă o sumedenie de lucruri despre maşinării ciudate, prichindei hazoşi şi chiar şi despre sine.

Dar stai să vezi şi a treia carte: Habarnam pe Lună!

Despre Nikolai Nosov

NIKOLAI NOSOV (1908-1976) a urmat cursurile Institutului de Artă din Kiev, apoi pe cele ale Institutului de Cinematografie din Moscova. Între 1932 şi 1951 a lucrat ca producător de filme de animaţie şi educative. După debutul literar, în 1938, a scris numeroase povestiri pentru copii şi adolescenţi, publicate mai întâi în reviste, apoi în volum. Cel mai îndrăgit dintre eroii săi este fără îndoială Habarnam, protagonistul unei trilogii – Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, 1953-1954; Habarnam în Oraşul Soarelui, 1958; Habarnam pe Lună, 1964-1965 – care în ultimele patru decenii nu a lipsit nici o clipă din rafturile librăriilor.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact