Închide Close
Realitatea şi umbra

Editura Humanitas

Andrei Cornea, Realitatea şi umbra

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

De blestemata „eterna reîntoarcere a asemănătorului“ mi-am dat seama cu acuitate când m-am apucat să-mi strâng articolele mai vechi şi mai noi, să le aleg, să le aşez într-o aproximativă ordine cronologică, spre a alcătui volumul de faţă. Din umbrele locale se compunea un peisaj variat; parcurse separat şi detaşat, lucrurile aparent se schimbau rapid, realitatea nu stătea în loc. Dar, vai, când articolele au fost clasate împreună, am văzut că eram cu toţii precum un om care, rătăcit în pădure, calcă neîncetat pe urmele propriilor paşi, ca într-un coşmar, incapabil să găsească drumul cel bun, ba chiar afundându-se din ce în ce mai rău!Ce-i de făcut? Ce ne lipseşte? Busola? Nordul? Şi cine să ne trezească din coşmarul „eternei reîntoarceri a asemănătorului“? Nu ştiu. Nu am un răspuns. Nu am decât întrebări, indignări, reacţii, poziţionări, disperări, replici, ironii şi, din când în când, speranţe. Adică, însumate, aceste micuţe „şaptezeci de umbre“... (Andrei CORNEA)

Despre Andrei Cornea

ANDREI CORNEA s‑a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980). Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976–1987). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 şi 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al‑George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti. Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport‑Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano‑bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998; Spandugino, 2022); Platon: Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010); Realitatea şi umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila făptură a libertăţii (Humanitas, 2014; tr. germ., New Academic Press, 2018); Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia (Humanitas, 2015); Epicur și epicureismul antic (Humanitas & Editura Universității „Al.I. Cuza“, 2016); Lanțul de aur (Humanitas, 2017); Amintiri din epoca lui Bibi: O post‑utopie (Humanitas, 2019), Excepția (Humanitas, 2021). Traduceri: Platon (RepublicaPhilebos, Theaitetos, Opera integrală, vol. I–III), Aristotel (Metafizica, Despre generare şi nimicire), Plotin (Opere I–III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belşugul), Epicur.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Realitatea şi umbra
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4025-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Andrei Cornea

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact