Acordă-mi acest vals

Zelda Fitzgerald, Acordă-mi acest vals

Acordă-mi acest vals este mai mult decât o ficţiune autobiografică, ca şi Blândeţea nopţii de Scott Fitzgerald, de altfel. Cele două romane creează un joc de oglinzi pe care Zelda şi Scott şi le aşază unul în faţa celuilalt şi în care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot aşa cum în viaţa reală cei doi soţi s-au pierdut într-o spirală a exceselor şi nefericirii. Alabama, mezina familiei judecătorului Beggs, este o tânără din Sud, dezinhibată şi plină de vivacitate, dornică să îşi trăiască viaţa după propriile reguli. Trecând peste dezacordul părinţilor şi depăşindu-şi ezită-rile, se căsătoreşte cu David Knight, un tânăr cu o situaţie precară, dar cu dorinţa şi voinţa de a reuşi în artă. Doi îndrăgostiţi în care nu este greu să îi recunoaştem pe Zelda şi pe Scott, al căror destin îi va uni într-o relaţie de cuplu pe cât de fascinantă, pe atât de distructivă. Afişarea aparenţelor strălucitoare şi goana după plăceri nu pot masca însă sentimentele de nesiguranţă ale protagoniştilor, tot aşa cum viaţa trăită la maximum şi sfidarea convenţiilor îşi au preţul lor. Fie la New York sau Paris, fie pe Coasta de Azur sau în Napoli, gelozia sau indiferenţa, singurătatea în cuplu, ob-sesia perfecţiunii şi ratarea sunt trăite de cei doi cu aceeaşi intensitate. Rănită în acest vârtej al plăcerilor şi al ratărilor, Alabama se întoarce acasă, pentru a încerca să îşi găsească echilibrul şi să se recompună.

Dana Pîrvan-Jenaru, „Zelda Fitzgerald – acuitatea unei priviri“ (LaPunkt.ro, iunie 2014)

Despre Zelda Fitzgerald

ZELDA SAYRE FITZGERALD s-a născut în 1900 în Montgomery, Alabama, într-o familie care număra în rândurile sale congresmeni şi judecători. A participat intens la viaţa socială, a dansat în spectacole de balet şi la balurile din lumea bună, unde l-a şi cunoscut pe tânărul F. Scott Fitzgerald, pe atunci locotenent şi scriitor în devenire. Imediat după succesul primului lui roman, Dincoace de Paradis (This Side of Paradise), cei doi se căsătoresc, în 1920, la New York şi încep să trăiască din plin libertăţile, dar şi excesele „anilor nebuni". În 1921 se naşte fiica lor, Frances Scott „Scottie" Fitzgerald. Din 1924, cuplul petrece lungi intervale în Europa – pe Riviera franceză, apoi la Paris, unde li se alătură numeroşilor expatriaţi americani din „generaţia pierdută", printre care şi Hemingway. În 1927, Zelda se reîntoarce la pasiunea ei pentru balet, dar în final declină invitaţia de a face parte din corpul de balet al Operei din Napoli. În 1932, boala psihică ale cărei semne începuseră să se manifeste de mult determină internarea ei în clinici din Elveţia, cu diagnosticul de schizofrenie. Urmează un lung şir de internări intermitente în centre din America. În 1932, fiind internată în spitalul Johns Hopkins din Baltimore, scrie la un roman pe care îl termină în şase săptămâni – Acordă-mi acest vals (Save Me the Waltz). Îl va rescrie parţial, la insistenţele lui Scott, care lucra la Blândeţea nopţii. Cartea Zeldei nu s-a bucurat de succes ca, de altfel, nici lucrările ei de pictură, expuse în 1934. În anii '40, Zelda lucrează la cel de-al doilea roman al ei, Caesar's Things, care va rămâne neterminat. În 1948, îşi găseşte sfârşitul într-un incendiu declanşat la spitalul unde era internată. Cunoscută în epocă mai ales pentru apariţiile sale extravagante şi pentru personajele pe care i le-a inspirat celebrului ei soţ, Zelda Fitzgerald este văzută în prezent ca simbol al unei perioade de emancipare a femeii şi, tot mai mult, ca scriitor şi artist de drept.

Recenzii

„Este uimitor faptul că Acordă-mi acest vals a fost scris în două luni. Şi este de-a dreptul remarcabil faptul că, dincolo de imperfecţiunile sale, romanul ne încântă, ne amuză şi ne emoţionează încă. Zelda Fitzgerald a reuşit, prin acest roman, să-şi canalizeze disperarea ei eroică într-o creaţie proprie şi, de asemenea, a reuşit să se distingă drept o scriitoare, aşa cum spunea odată Edmund Wilson despre soţul ei, cu «talentul de a conferi limbajului strălucire şi inedit».“ (Michiko Kakutani, The New York Times)

„Romanul recurge la multe atitudini moderniste în căutarea efectelor de stil. Şi, în afară de a fi o imagine autentică, vie a unei epoci, este portretul relevant al unei femei.“ (Harry T. Moore)

„Acordă-mi acest vals este un roman emoţionant şi fascinant totodată, care merită să fie citit pe picior de egalitate cu Blândeţea nopţii. Nu are nevoie de nici o altă justificare decât propria valoare." (Jacqueline Tavernier-Courbin, The Southern Literary Journal)

Alte Detalii