Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Anna Sólyom, Cafeneaua cu pisici. Neko Café

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere \de Ștefania Nalbant

 

Bestsellerul internațional Cafeneaua cu pisici. Neko Café este un roman captivant și luminos despre înțelepciunea pisicilor, care te poate conduce spre iubire și împlinirea de sine.

 

Ce este o cafenea cu pisici și cum ne poate ajuta să ne descoperim ikigai-ul, care ne face să simțim că trăim cu adevărat? Răspunsul perfect îl dă Anna Sólyom în acest roman care ne invită în universul celor mai răsfățate feline de pe lume: pisicile. Sau „copiii“, cum le spune Yumi, proprietara japoneză a cafenelei, unde clienții cei mai de seamă sunt șapte pisici frumoase, mofturoase, muzicale, temperamentale, blânde sau dintre cele de care e bine să te apropii doar atunci când îți dau voie. Alături de ele, Nagore, întoarsă în Spania într-un moment când simte că a pierdut tot ceea ce contează, învață să se bucure de micile plăceri, redescoperindu-se pe sine. La Neko Café lecțiile de viață vin sub forma unor cozi atârnând dintr-un coș sau a unei perechi de ochi curioși care-ți atrag atenția că, pentru a fi fericit, nu ai nevoie decât de o pisică – sau de șapte – și de o clipă de respiro.

Despre Anna Sólyom

ANN SÓLYOM s-a născut la Budapesta, iar din 2012 locuiește la Barcelona. Terapeut psihosomatic și scriitoare, Anna Sólyom este absolventă de filozofie, iar cariera în cercetarea academică și-a început-o în Chile, la Santiago, ulterior ocupându-se de gestionarea unor proiecte de dezvoltare internațională și supraveghere electorală. Cu timpul, interesul său s-a îndreptat spre terapia psihosomatică, activitatea sa concentrându-se pe vindecarea corp-minte. Este specializată în Terapie Craniosacrală Biodinamică și TRE® (Exerciții de Eliberare a Tensiunii și Traumei) și este certificată în metode precum Compassionate Inquiry și Medicină Ancestrală. Pe lângă practica de terapie, este și o autoare consacrată în domeniu. În 2018 publică Pequeño curso de magia cotidiana. Prólogo y los nueve secretos por Francesc Miralles. Primul ei roman, Cafeneaua cu pisici. Neko Café: Nu ai nevoie de șapte vieți, poți găsi fericirea și în aceasta (Neko Café. No necesitas siete vidas, puedes ser feliz en esta; Humanitas Fiction, 2024), apare în 2019 și este în curs de traducere în 20 de limbi. Acestuia îi urmează Reconecta con tu cuerpo, în 2020, și cel de-al doilea roman, El perro que seguía las estrellas. El amor no conoce distancias, în 2024. Anna Sólyom este colaboratoare constantă a revistei spaniole de wellness CuerpoMente.

Recenzii

„O poveste tandră, perfectă pentru cei care iubesc pisicile, pentru cei care se bucură de tot ceea ce ne pot oferi ele, dar și pentru cei care nu au avut ocazia să descopere lumea lor sau nu le-au înțeles încă.“ — Rock’n’Read

 

„Un roman precum un mic manual care ne învață regulile de bază pentru a fi fericiți, pentru a trăi momentul prezent și a găsi oportunități chiar și în ceea ce ne sperie cel mai mult. Trebuie să învățăm să trăim viața precum pisicile.“ — Érase un libro

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cafeneaua cu pisici. Neko Café
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Pagini: 232
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-509-0
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Anna Sólyom
  • Traducere:

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact