Închide Close

Editura Humanitas Fiction

J.M. Coetzee, Dezonoare

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Felicia Mardale

Câștigând Booker Prize în 1999 cu romanul Dezonoare, indiscutabil capodopera sa de până acum, J.M. Coetzee a devenit primul scriitor căruia i s-a atribuit de două ori acest prestigios premiu (întâia dată în 1983, pentru Viața și vremurile lui Michael K). Dezonoare a mai primit Commonwealth Writers’ Prize în 2000 și a fost ecranizat în 2008 în regia lui Steve Jacobs, cu John Malkovich în rolul principal.

După două căsnicii eşuate şi o carieră stagnantă la Universitatea din Cape Town, dezabuzatul profesor David Lurie comite un gest necugetat: are o aventură cu o studentă. Odată descoperit, refuză să-şi asume calvarul căinţei publice pentru a-şi păstra postul şi acceptă cu seninătate, ba chiar cu sfidare, să fie concediat. Plănuieşte un nou început: să se retragă la ferma fiicei lui, Lucy, un paradis bucolic unde-şi va putea scrie opera. Nimic mai simplu, crede David. Însă în Africa de Sud post-apartheid lucrurile sunt, de fapt, foarte complicate şi, mai ales, periculoase. La scurt timp după ce se stabileşte la ţară şi încearcă să-şi regăsească echilibrul, ferma este atacată de trei tineri de culoare. Incapabil să-şi protejeze fiica, David se simte copleşit a doua oară de dezonoare. Dar suferinţa lui nu se poate compara cu încercările prin care va fi nevoită să treacă Lucy.

În 2006, ziarul britanic The Observer a desemnat Dezonoare „Cel mai bun roman din ultimii 25 de ani scris în engleză în afara Statelor Unite ale Americii“. În anii următori,Dezonoare se află pe lista din ziarul The Guardian a „Celor mai bune 100 de romane scrise în engleză“, inclusiv în 2015, de când datează actualizarea acestei liste.

Despre J.M. Coetzee

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965–1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002. Debutează cu romanul Ținuturi în crepuscul (Dusklands, 1974; Humanitas Fiction, 2019), urmat de În inima țării (In the Heart of the Country, 1977; Humanitas Fiction, 2017) și Așteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viața și vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize și Prix Femina Étranger, Foe (1986 —Jerusalem Prize, 1987; Humanitas Fiction, 2016), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 — Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010, 2016) și Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 — Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010), Tinerețe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) și Miezul verii (Summertime, 2009; Humanitas Fiction, 2012) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viață provincială (Scenes from Provincial Life). Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) și Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009). Romanul Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014) vede lumina tiparului în 2013, iar în 2016, Zilele de școală ale lui Isus (The Schooldays of Jesus; Humanitas Fiction, 2018). Moartea lui Isus (The Death of Jesus; Humanitas Fiction, 2021) încheie trilogia în 2019. J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice și literare. Din 2002 trăiește în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dezonoare
  • An apariție: 2017
  • Pagini: 252
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-265-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: J.M. Coetzee
  • Traducere: Felicia Mardale

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

9 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Tăcerea Șeherezadei de Defne Suman

2 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fericitul cuplu de Naoise Dolan

25 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansarea romanului Flăcările de Sophie Haydock

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact