Reflecţii despre calea cea adevărată

Franz Kafka, Reflecţii despre calea cea adevărată

Aforismele de la Zürau

Traducere, comentarii, cronologie, prefață şi note de Cătălin Cioabă

„Din Caietele care cuprind reflecții teoretice, Kafka selectează către începutul lui 1918 o suită de fragmente. Le transcrie pe foi separate, numerotându-le de la 1 la 109. E un act de autoeditare incipientă, care n-a fost dus niciodată la bun sfârșit, dar care a fost reluat după o vreme. Cert este că, pentru autorul lor, ele continuă să formeze un corpus unitar. Nu le-a numit el însuși niciodată «aforisme», ci «spuse» (Sprüche), însă exegeza și editorii – în ciuda faptului că nu se înscriu clar în genul aforistic – au păstrat, pentru aproximare, denumirea aceasta. Aforismele sunt în general ziceri izolate, fiecare exprimând un gând anume, pe când aceste «spuse» vorbesc împreună mai mult decât s-ar putea crede la prima vedere. De altfel, selecția lor riguroasă joacă un rol important în stilistica ansamblului, gândit ca un sistem complet, un fel de sistem axiomatic, care aduce cu sine întrebarea: în câte cuvinte putem spune, până la urmă, totul?“ — CĂTĂLIN CIOABĂ

„Noi, oamenii moderni, pare să sugereze Kafka, suntem orfani ai absolutului. Nicăieri nu exprimă mai pregnant această stare de înstrăinare transcendentală decât în aforismele de la Zürau, scrise între 1917–1918 și denumite astfel după satul din Boemia unde le-a compus. Aflându-se într-un echilibru precar pe marginea paradoxului, aceste aforisme au o forță uluitoare, amețitoare.“ — BEN HUTCHINSON, Times Literary Supplement

„Există scriitori care încep să scrie de-acolo de unde exprimabilul ni se refuză. Cuvintele lor se așază altfel în pagină și stau laolaltă așa cum nu mai stătuseră niciodată până atunci, într-o limbă care e doar a lor. Și ele, în stranietatea lor, își creează propria lume, o realitate care până la ei nu existase niciodată și pe care noi o descoperim acum ca pe un mister revelat.

Ați mai văzut sau auzit oare vreodată ceva asemănător?

«Multe dintre umbrele celor răposați nu fac altceva decât să lingă apele râului morții, căci el vine dinspre noi și are încă gustul sărat al mărilor noastre.»

«O colivie a plecat în căutarea unei păsări.»

Paginile acestei cărți au fost scrise în ultimii ani ai vieții lui Kafka și au aerul unui bilanț, când singurul partener de dialog rămâne moartea.“ — GABRIEL LIICEANU

Despre Franz Kafka

Strivit sub comentariile posterităţii, FRANZ KAFKA (3 iulie 1883–3 iunie 1924) nu poate fi redus la o singură formulă nici ca om, nici ca scriitor. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, deşi chiar el atrage atenţia, într-o scrisoare, că nu există viaţă banală, nici neînsemnată sau monotonă, că viaţa e pur şi simplu înspăimântătoare şi că el însuşi se simte atât de diferit de semenii lui, încât se îndoieşte că e om. Se naşte la Praga, pe atunci oraş austro-ungar, într-o familie de evrei de limbă germană. Tatăl este comerciant, iar mama provine dintr-o familie destul de avută şi erudită. Franz Kafka urmează, fără entuziasm, studii de drept, încheiate printr-un doctorat în 1906, apoi, toată viaţa, lucrează ca jurist la o companie de asigurări, făcând o muncă administrativă. Nu s-a căsătorit, deşi s-a logodit de trei ori, şi n-a avut urmaşi. Conştiinţa importanţei scrisului în propria viaţă apare de timpuriu la Kafka şi e adesea exprimată. Chiar dacă încrederea în scrisul propriu are oscilaţii mari, scrisul e aproape organic, fizic legat de el. Cărţile lui (între care Metamorfoza, Procesul, Castelul, Colonia penitenciară, America) au dat unul dintre tonurile esenţiale ale literaturii europene de la începutul secolului XX, deşi multe sunt neterminate. Faima, cu excepţia aprecierii elogioase a unui mic grup de prieteni, a fost doar postumă.

Alte Detalii