Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Nikos Kazantzakis, Fratricizii

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Alexandra Medrea

Martor la evenimentele dramatice care au zguduit țara sa din decembrie 1944 până în 1949, Kazantzakis începe să scrie Fratricizii în 1949, dându-i tușa finală în 1954. Temerea sa – „presimt că în Grecia nu se va publica decât mult mai târziu“ – s-a adeverit, ediția ateniană apărând abia în 1963. Tradus, cu multiple reeditări, în peste 20 de limbi, romanul păstrează același dramatism și aceeași vibrație specifice marilor opere ale titanului literaturii grecești, fiind cel mai aproape de lumea noastră, măcinată de lupte fratricide.

Săptămâna Mare, în vâltoarea războiului civil din Grecia izbucnit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Patimile lui Hristos, retrăite aievea într-un sat din nordul Greciei, unde oamenii sunt nevoiți să îndure consecințele devastatoare ale conflictului dintre trupele guvernamentale și rebelii din munți. Părintele Iannaros, exasperat de confruntarea sângeroasă, se străduie din răsputeri să împace taberele adverse. Efort cu atât mai dificil din punct de vedere moral, cu cât în fruntea rebelilor se află chiar fiul său.

Ilustrația copertei: Tițian, Cain și Abel (detaliu)

 

Despre Nikos Kazantzakis

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008, 2022), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011, 2022), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

Recenzii

Fratricizii reușește să evoce într-un stil tulburător poezia condiției celui angajat în lupta supremă, în încercarea eroică și în mod inevitabil fatală de a pune capăt actelor de cruzime săvârșite de om împotriva seamănului său. Kazantzakis, ca și Yeats sau Synge, credea că literatura trebuie să capete o expresie populară: nu există paragraf în Fratricizii în care să nu apară un epitet plin de prospețime sau o întorsătură specială a frazei.“ (Times)

Fratricizii abordează profund și esențial problemele eterne ale vieții, prin agonia unui suflet într-o lume schimbătoare, definită prin cruzime. Este un roman puternic, tulburător, de o sinceritate totală, plină de neliniște.“ (Church Times)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Fratricizii
  • An apariție: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 272
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-219-5
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nikos Kazantzakis
  • Traducere şi note: Alexandra Medrea

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

9 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Tăcerea Șeherezadei de Defne Suman

2 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fericitul cuplu de Naoise Dolan

25 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansarea romanului Flăcările de Sophie Haydock

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact