Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Anaïs Nin, Henry şi June. Din Jurnalul dragostei, necenzurat

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Carte ecranizată în 1990 în regia lui Philip Kaufman, cu Fred Ward, Uma Thurman şi Maria de Medeiros în rolurile principale

Anaïs Nin iubeşte pasional, dincolo de convenţii şi pudori moştenite. Îl iubeşte pe Henry Miller pentru geniul şi senzualitatea lui. Pe June Miller pentru frumuseţe şi mister. Pe Hugo, soţul ei, pentru tandreţea cu care o protejează. Pe Eduardo, vărul de care a fost îndrăgostită în copilărie, pentru farmecul lui de efeb. În jurnal, fantasmele se întâlnesc cu luciditatea, iar rezultatul este o viziune unică asupra erotismului şi fidelităţii.

În jurnalul său, Anaïs Nin glisează mereu între autodezvăluire şi automistificare, adevăr şocant şi minciună menită să inspire. Henry şi June este primul volum din „Jurnalul dragostei“, surprinzând anul 1931–1932, în care Anaïs Nin îi întâlneşte la Paris pe scriitorul Henry Miller şi pe soţia lui, June. Pentru autoarea jurnalului, care se autoanalizează cu voluptate, aproape vorace, până la extincţia oricărui alt personaj în afara propriei conştiinţe, este o perioadă de mari contorsionări sufleteşti. Iubirea senzuală pentru Henry Miller, atracţia fatală către June, ataşamentul faţă de Hugo, soţul ei, şi rămăşiţele iubirii adolescentine pentru vărul ei, Eduardo, toate aceste sentimente se întretaie şi se decantează treptat în jurnal. Întreaga viaţă a lui Anaïs Nin stă sub semnul explorării sinelui, căutare căreia i se subordonează atât panerotismul, cât şi pasiunea pentru psihologie. Incendiar şi violent în distrugerea preconcepţiilor asupra vieţii de cuplu, fidelităţii, căsătoriei sau iubirii senzuale, Henry şi June conturează trei personaje puternice şi contradictorii, care sunt de fapt trei proiecţii de conştiinţă. Cum şi conştiinţa poate fi pusă în scenă, cititorul trebuie prevenit: la Anaïs Nin, nimic nu e ceea ce pare, cu excepţia originalităţii gândirii scriitoarei şi a plăcerii pe care o dă lectura jurnalului său.

Despre Anaïs Nin

ANAÏS NIN (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella (1945), „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria „Jurnalul dragostei“: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016, 2021), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955 (2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Henry şi June. Din Jurnalul dragostei, necenzurat
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-689-834-1-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Anaïs Nin
  • Cuvânt înainte: Rupert Pole
  • Traducere: Luana Schidu

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact