Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Isabel Allende, Insula de sub mare

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor Isabel Allende

Lansare miercuri, 14 martie, ora 18, la Librăria Cărtureşti, în ceainărie

În 1770, Toussaint Valmorain debarcă plin de speranţă şi de idealuri în portul Le Cap, aducând cu el cufere cu cărţi, haine scumpe şi peruci pudrate. Însă plantaţia de trestie a tatălui său îl sileşte să renunţe la tot acest bagaj. Tânărul devine repede un plantator, poate mai puţin crud decât cei cu vechime, dar suficient de inuman cât să-şi exploateze sclavii şi, mai ales, sclavele. Preferata lui, Zarité, nu îndrăzneşte să se revolte. Dar, când soarta îl aduce pe plantaţia Saint-Lazare pe tânărul sclav Gambo şi Zarité se îndrăgosteşte, nimic nu va mai putea sta în calea tinerei care se descoperă pe sine şi descoperă libertatea. Libertate pe care o va dobândi numai după ce frământările vremurilor vor însângera insula şi vor alunga stăpâni şi sclavi spre un nou Pământ al Făgăduinţei.

Despre Isabel Allende

ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste. În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul RIPPER, în 2015, romanul Amantul japonez, în 2017, Dincolo de iarnă, în 2019, O lungă petală de mare, în 2020, Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune, iar în 2022, Violeta. În cariera sa literară, Isabel Allende a primit peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018, în cadrul National Book Awards, a primit Medal for Distinguished Contribution to American Letters, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă această distincție. | www.isabelallende.com

 

Fotografia autoarei © Lori Barra

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Insula de sub mare
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 396
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-453-4
  • Colecție: Seria de autor Isabel Allende
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Isabel Allende
  • Traducere: Cornelia Rădulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Anthony Doerr

pagina autorului

Născut la 27 octombrie 1973 la Cleveland, Ohio, ANTHONY DOERR a absolvit Bowling Green State University. Primul său volum de povestiri, The Shell Collector, apărut în 2002, se bucură de un succes remarcabil, primind mai multe premii: Barnes & Noble Discovery Prize, Rome Prize, New York Public Library’s Young Lions Fiction Award.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact