Închide Close

Editura Humanitas Fiction

J.M. Coetzee, Moartea lui Isus

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere de Irina Horea

 

Moartea lui Isus este ultimul roman din fascinanta trilogie distopică imaginată de J.M. Coetzee, care mai cuprinde Copilăria lui Isus și Anii de școală ai lui Isus. Protagonistul  David își împlinește destinul tragic, a cărui semnificație le scapă celor mai mulți (inclusiv părinților lui adoptivi), deși orfanii, exclușii și marginalii îl percep ca pe un profet sau mântuitor.

 

Simón, Inés și Davíd trăiesc de patru ani în Estrella, iar existența lor a intrat pe un făgaș al calmei rutine familiale. Simón e angajat la o firmă publicitară, Inés a devenit coproprietara unui magazin prosper, iar David, în vârstă de zece ani, urmează cursurile de dans de la academie. Îi place să joace fotbal cu băieții din cartier, sub privirea atentă a lui Simón. Într-una din zile, pe marginea terenului apare un anume Dr. Fabricante, care conduce un orfelinat. Este momentul care va schimba radical destinul lui David și al tuturor celor din jurul lui. Copilul decide să-și părăsească familia adoptivă, răspunzând vocației sale excepționale, doar de el pe deplin înțeleasă.

 

„Impresionant și neliniștitor, dar și emoționant până la lacrimi.“ — The Los Angeles Review of Books

Despre J.M. Coetzee

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965–1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002. Debutează cu romanul Ținuturi în crepuscul (Dusklands, 1974; Humanitas Fiction, 2019), urmat de În inima țării (In the Heart of the Country, 1977; Humanitas Fiction, 2017) și Așteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viața și vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize și Prix Femina Étranger, Foe (1986 —Jerusalem Prize, 1987; Humanitas Fiction, 2016), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 — Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010, 2016) și Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 — Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010), Tinerețe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) și Miezul verii (Summertime, 2009; Humanitas Fiction, 2012) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viață provincială (Scenes from Provincial Life). Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) și Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009). Romanul Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014) vede lumina tiparului în 2013, iar în 2016, Zilele de școală ale lui Isus (The Schooldays of Jesus; Humanitas Fiction, 2018). Moartea lui Isus (The Death of Jesus; Humanitas Fiction, 2021) încheie trilogia în 2019. J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice și literare. Din 2002 trăiește în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

Recenzii

„A spune că acest roman explorează limitele înțelegerii umane sau că dramatizează conflictul între două moduri diferite de a vedea și a fi în lume, reprezentate în sens larg de pasiune și rațiune, și că rezultatul înfruntării este remiza poate fi nesatisfăcător, dar numai dacă te aștepți să găsești un mesaj anume. Ceea ce-și va aminti cititorul sunt plăcerile de lectură valabile pentru oricine: umorul sec, ritmul intrigilor pline de dramatism și de tensiune, stranietatea ademenitoare a lumii construite de Coetzee.“  — Harper’s Magazine

 

„Cu accente de fabulă, romanul final din trilogia lui Coetzee impune o viziune fabuloasă asupra lumii lui Don Quijote. David se duce la orfelinat, își găsește adepți și împarte înțelepciune înainte de a se îmbolnăvi – o figură cristică, desigur, dar nu una cu analogii previzibile și ușor de făcut.“ — New York Times

 

„Romanul încheie unul dintre cele mai captivante experimente din ficțiunea contemporană. Pe Coetzee îl interesează mai mult să pună întrebări decât să ofere un răspuns. Și e vorba despre cele mai mari și mai vechi întrebări – despre sacru, dreptate, legătura dintre părinți și copii, despre viața de apoi –, ceea ce nu înseamnă că ele trebuie rostite solemn.“ — Tablet

 

„Poți să spui despre Coetzee că scrie romane de idei, sau că e un filozof care se folosește de ficțiune. Cărțile lui recente au simplitatea unei fabule filozofice. Proza lui te descumpănește, apoi te hipnotizează. Când Coetzee nu oferă explicații, cititorul trebuie să învețe să accepte misterul.“ — The New York Times Book Review

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Moartea lui Isus
  • An apariție: 2021
  • Ediție: I
  • Pagini: 232
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-779-787-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: J.M. Coetzee
  • Traducere: Irina Horea

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact