Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Anne Enright, Pitulicea

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Iulia Gorzo

 

Roman câștigător al Writer’s Prize for Fiction 2024, finalist la Women’s Prize for Fiction în 2024, desemnat drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de publicațiile The New Yorker, Washington Post, Time, Kirkus Reviews, Harper’s Bazaar, New Statesman și Publishers Weekly, ales de NPR 2023 în „Books We Love“.

 

Roman despre frumusețe și fragilitate, Pitulicea este povestea unei familii irlandeze ale cărei traume se transmit, se alimentează și se metamorfozează de-a lungul a trei generații: Phil McDaragh, băiatul sensibil născut într-un cătun, ajuns vedetă literară în Irlanda, apoi monument osificat în Statele Unite, unde o nouă soție, bogată, și aura de scriitor din Lumea Veche îl propulsează în grațiile sistemului academic; Carmel și Imelda, fiicele lui, scindate între iubirea filială și respectul impus de statutul excepțional al tatălui, pe de-o parte, și, pe de altă parte, durerea de a fi fost când spectatoare, când victime ale egoismului monstruos al unui bărbat care nu își poate vindeca rănile decât rănindu-i pe ceilalți; și Nell, fata lui Carmel, o tânără din Gen Z, rătăcind în lumea virtuală și în cea reală și neputând să adere la nici una.

Despre Anne Enright

Considerată una dintre cele mai importante voci ale literaturii mondiale actuale, ANNE ENRIGHT, profesoară de scriere creativă la University College Dublin, s-a născut la Dublin în 1962, a studiat engleza și filozofia la Trinity College, Dublin, și a urmat un masterat în scriere creativă la University of East Anglia. A fost producătoare de televiziune la RTE. A debutat cu povestiri în mai multe reviste, printre care The New Yorker și The Paris Review, și a câștigat Davy Byrnes Irish Writing Award 2004 pentru povestirea „Honey“. Volumul său de povestiri The Portable Virgin a fost publicat în 1991 și a câștigat Rooney Prize for Irish Literature. În 2008 i-au apărut alte două volume de povestiri, Taking Pictures și Yesterday’s Weather. Romanele sale sunt The Wig My Father Wore (1995), aflat pe lista scurtă pentru Irish Times/Aer Lingus Irish Literature Prize; What Are You Like?, câștigător al Encore Award 2001 și aflat pe lista scurtă pentru Whitbread Novel Award 2000; The Pleasure of Eliza Lynch (2002); The Gathering (2007), care a câștigat Man Booker Prize 2007, precum și Irish Novel of the Year 2008; The Forgotten Waltz (2011), câștigător, în 2012, al Andrew Carnegie Medal for Excellence in Fiction, fiind finalist la Orange Prize for Fiction. În 2015 publică The Green Road, care a câștigat, în 2016, Irish Novel of the Year și Kerry Group Irish Fiction Award. Cel de-al șaptelea roman al lui Anne Enright, Actress, a fost nominalizat în 2020 la Womens Prize for Fiction, iar în 2023 vede lumina tiparului Pitulicea (The Wren), un roman despre frumusețe și fragilitate, câștigător al Writer’s Prize for Fiction 2024 și finalist al Women’s Prize for Fiction 2024. Anne Enright este, de asemenea, autoarea unui volum de eseuri umoristice, apărut în 2004 și intitulat Making Babies: Stumbling into Motherhood. A fost prima Laureate for Irish Fiction (2015–2018). În 2017 a primit Irish PEN Award pentru contribuția remarcabilă la literatura irlandeză. Cărțile sale sunt publicate în aproape 40 de țări.

Recenzii

„Anne Enright recurge la voci multiple, orchestrând ecouri și juxtapoziții prin care obține profunzime psihologică și frumusețe stilistică.“ — The Spectator

 

„Un roman puternic preocupat de relațiile de familie, scris de una dintre marile personalități literare de astăzi.“ — New York Times

 

„De o ironie mușcătoare, narațiunea emoționantă și sclipitoare a lui Enright converge în final spre o notă luminoasă de speranță.“ — Publishers Weekly


„Curajoasă, tristă și ingenioasă, Pitulicea nu iartă nimic – nici pe poeții irlandezi, nici relațiile de familie, nici sexul bun sau dezastruos –, totul într-un stil absolut efervescent.“ — Margaret Atwood

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Pitulicea
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Pagini: 296
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-494-9
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Anne Enright
  • Traducere şi note: Iulia Gorzo

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact