Închide Close
Podul crimelor din Veneția

Editura Humanitas Fiction

Matteo Strukul, Podul crimelor din Veneția

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Traducere și note de Simona Teodoroiu

 

Saga dedicată de Matteo Strukul pictorului Giovanni Antonio Canal, cunoscut sub numele de Canaletto, continuă cu romanul Podul crimelor din Veneția. Devotat întru totul artei sale și frumoasei Charlotte von der Schulenburg, Canaletto luptă să apere iubirea care îi însuflețește viața și creația.

 

Veneția, vara anului 1729. În zorii unei zile toride, cadavrul unui bărbat este găsit pe Ponte delle Guglie, iar acesta se dovedește că aparține unui înalt funcționar al Serenissimei Republici. Are două găuri însângerate pe gât, iar în piept cineva i-a înfipt un bilet pe care e scris numele lui Canaletto. Nu peste multă vreme, încă o victimă este descoperită în același loc. Pictorul se vede nevoit să ia parte la anchetă din dorința de a-i proteja pe cei la care ține. Cine e ființa damnată care a părăsit tenebrele ca să îngrozească orașul? Înainte ca teroarea să se răspândească în lagună, iar credibilitatea dogelui să fie pusă la îndoială, Canaletto trebuie să găsească un răspuns. Pe măsură ce se apropie de adevăr, o legendă străveche și înfricoșătoare din ținuturile răsăritene ale Europei aruncă o umbră sinistră asupra investigației sale.

Despre Matteo Strukul

MATTEO STRUKUL s-a născut pe 8 septembrie 1973, la Padova. A studiat Dreptul la Universitatea din Padova și a obținut titlul de doctor în drept european la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția. După cum declară el însuși, trăiește în mai multe locuri, împărțindu-și timpul între Padova, Berlin și Transilvania. Este romancier, autor de proză scurtă și eseist, scenarist, autor de benzi desenate (a publicat în 2019 primele două volume dintr-o trilogie despre Vlad Țepeș) și de biografii muzicale, traducător, jurnalist și profesor de scriere creativă. În anul 2009, împreună cu Matteo Righetto, a pus bazele mișcării literare SugarPulp, devenind curând și directorul artistic al Festivalului SugarCon. Din 2015 este directorul artistic al Festivalului Chronicae, primul festival italian dedicat exclusiv romanului istoric. Romanele sale sunt bestselleruri în Italia, fiind traduse în peste 20 de limbi. În 2017 a primit prestigiosul Premio Bancarella pentru primul roman din tetralogia I Medici, ale cărei volume (Una dinastia al potere, Un uomo al potere, Una regina al potere, Decadenza di una famiglia) au apărut în perioada 2016–2017, ocupând mai mult timp primul loc în topurile de vânzări din Italia. În 2018, Strukul a publicat două romane, Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte (Giacomo Casanova. La sonata dei cuori infranti; Humanitas Fiction, 2019), distins cu Premio Emilio Salgari, și Michelangelo ereticul (Inquisizione Michelangelo; Humanitas Fiction, 2021), în 2021, Dante. Enigma (Dante enigma; Humanitas Fiction, 2022), căruia i s-a acordat Premio Adriatico, în 2022, Paolo e Francesca. Romanzo di un amore și Cimitirul din Veneția (Il cimitero di Venezia; Humanitas Fiction, 2023), primul roman dintr-o saga dedicată lui Canaletto, urmat în 2023 de Podul crimelor din Veneția (Il ponte dei delitti di Venezia; Humanitas Fiction, 2024) și în 2024 de La cripta di Venezia, fiecare devenind în Italia, imediat după apariție, bestseller.

Recenzii

„Matteo Strukul revine cu un roman de impact, plin de forță. Este un interpret abil al istoriei, căreia îi dă avântul unei intrigi impecabile.“ — Libero

 

„Strukul construiește din nou o poveste rafinată, cu un accent deosebit pe artă și secretele ei și un studiu atent și detaliat al obiceiurilor și tradițiilor vremii. Veneția descrisă de el este un oraș decadent, a cărui splendoare începe să pălească și care se îndreaptă inexorabil spre un declin lipsit de glorie.“ — milanonera.com

 

„Romanele lui Strukul au o mare prospețime și un ritm filmic. Capitolele formează un vârtej de tensiune și fiecare dintre ele pare un tablou, un tribut adus geniului protagonistului lor, Canaletto.“ — Il Messaggero

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Podul crimelor din Veneția
  • An apariție: 2024
  • Ediție: I
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-606-097-456-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Matteo Strukul
  • Traducere şi note: Simona Teodoroiu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact