Închide Close

Editura Humanitas Fiction

James Joyce, Portret al artistului la tinereţe

Din categoriile literatură

În colecția Seria de autor James Joyce

Acest roman exemplar pentru modernismul european iluminează momente semnificative din copilăria şi tinereţea lui Stephen Dedalus – un alter ego al scriitorului –, pe fundalul Dublinului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Un bildungsroman care ilustrează atât desprinderea treptată a eroului de constrângerile familiei, religiei şi naţionalismului irlandez, cât şi parcursul său către individualizarea artistică.

Capodopera autobiografică Portret al artistului la tinereţe, publicată în volum în 1916, este o naraţiune în cinci părţi a vicisitudinilor şi avatarurilor copilăriei şi adolescenţei lui Joyce la Dublin. Într-o Irlandă frământată de eterne tulburări şi conflicte politice, într-o familie cu mulţi copii, sărăcită, redusă la mizerie de un tată uşuratic şi petrecăreţ şi de o mamă habotnică, orbită de religiozitate. O copilărie marcată de rigorile drastice ale unor şcoli iezuite şi o adolescenţă petrecută într-o societate sufocată de bigotism, de un tradiţionalism deviat într-un misticism menit să înnegureze cu spaime transformările fiziologice şi efuziunile sentimentale şi senzoriale ale pubertăţii.Joyce transferă toate aceste trăiri personajului pe care-l numeşte Stephen Dedalus. Simbolica numelui e transparentă: Stephen îl evocă pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinismului, ca o emblemă a jertfei de sine pe care o presupune creaţia artistică; iar Dedalus trimite la eroul din mitologia greacă Dedal, care reuşeşte să zboare din labirint cu ajutorul unor aripi din ceară. Stephen Dedalus, alias Joyce, după o educaţie iezuită traumatizantă, evadează în lume şi se dedică literaturii.Spaimele inoculate elevilor de către preoţii iezuiţi cu privire la osândele care-i aşteaptă pe cei căzuţi în păcat (mai cu seamă în păcatul trupesc) ating în roman dimensiuni danteşti. Roman inovator prin tehnicile sale moderniste, dezvoltate ulterior în Ulise, Portret al artistului... a influenţat mari scriitori precum Virginia Woolf, Samuel Beckett sau William Faulkner.

  Dana Pîrvan-Jenaru, „O tinereţe de artist“ (Cultura, iulie 2012)

  Rodica Grigore, „Autobiografie şi exil“ (Cultura, mai 2012)

Despre James Joyce

JAMES AUGUSTINE ALOYSIUS JOYCE s-a născut la Dublin pe 2 februarie 1882. Educat în şcoli iezuite, apoi studiind la University College din Dublin, James este interesat de literatură şi de limbile străine. În 1902 pleacă la Paris ca să studieze medicina, dar, după un an de privaţiuni, se întoarce acasă, unde mama lui e pe moarte. În 1904 pleacă din nou pe continent, împreună cu Nora Barnacle, care i-a stat alături toată viaţa şi i-a dăruit o fiică şi un fiu. Din 1905 până în 1915 locuieşte la Trieste. În 1907 publică volumul de poezie Chamber Music, iar în 1914, după aproape zece ani de luptă cu editorii, care considerau textele prea îndrăzneţe, dacă nu chiar imorale, volumul de povestiri Oameni din Dublin (Dubliners), primit cu entuziasm de Ezra Pound. Acesta va deveni marele său prieten, care îl va sprijini constant. În 1915, din cauza intrării Italiei în Primul Război Mondial, Joyce pleacă din Trieste şi se stabileşte la Zürich, unde rămâne până în 1919, iar în 1920 se mută la Paris. În această perioadă apar, în 1916, romanul Portret al artistului la tinereţe (A Portrait of the Artist as a Young Man), după ce fusese publicat în foileton în revista The Egoist, şi în 1918 piesa Exiles. Din cauza vederii tot mai slabe, Joyce face eforturi titanice să scrie. În 1922, chiar de ziua lui, vede lumina tiparului monumentalul Ulise (Ulysses), salutat la apariţie ca o operă de geniu de T.S. Eliot şi Hemingway. În 1923 începe să lucreze la Finnegan's Wake, care va fi publicat în 1939. În 1931 se căsătoreşte cu Nora Barnacle. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial scriitorul se refugiază la Zürich, unde moare pe 13 ianuarie 1941, lăsând în urmă o opera definitorie pentru literatura modernă.

Recenzii

„Am terminat acum de citit superbul sfârşit al romanului Portret al artistului la tinereţe şi dacă aş încerca să-ţi spun cât este de frumos, aş izbucni într-o hiperbolă stupidă. [...] Cred că e o carte care va dura ca cele scrise de Flaubert şi Stendhal.“ (Ezra Pound, Scrisoare către James Joyce, septembrie 1915)

„Stephen Dedalus este credibil cum puţine personaje literare au fost vreodată.“ (H.G. Wells)

„Portret al artistului... este, de fapt, gestaţia unui suflet.“ (Richard Ellmann)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Portret al artistului la tinereţe
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 288
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-458-9
  • Colecție: Seria de autor James Joyce
  • Domeniu: literatură
  • Autor: James Joyce
  • Prefaţă: Dana Crăciun
  • Traducere: Antoaneta Ralian

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact