Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Kurt Vonnegut, Puscariasul

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

„Kurt Vonnegut este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori americani.“ (Graham Greene)

Walter F. Starbuck ar fi putut deveni întruchiparea visului american. Fiu al unor imigranţi săraci care au renunţat la numele est-european Stankiewicz, greu de pronunţat, tânărul a beneficiat de ajutorul unui mare industriaş, care i-a plătit studiile la Harvard. Însă viaţa lui Walter este plină de răsturnări de situaţie şi de paradoxuri, astfel că la senectute acesta se pregăteşte să intre la închisoare. Nu e prima lui condamnare. Walter, mărunt oficial guvernamental, a mai stat în puşcărie şi după scandalul Watergate. Numai că, la scurt timp după eliberare, viaţa îi rezervă o surpriză: o reîntâlneşte pe Mary Kathleen, o iubită din tinereţe, care, deşi fără adăpost şi locuind în subteranele New Yorkului, conduce din umbră omnipotenta şi omniprezenta companie RAMJAC. Iar după moartea ei, Walter, legatar universal al lui Mary Kathleen, va da frâu liber viselor idealiste de demult. Vise pentru care lumea nu e pregătită şi pentru care Walter va trebui până la urmă să plătească...

Despre Kurt Vonnegut

KURT VONNEGUT s-a născut la 11 noiembrie 1922 la Indianapolis, într-o familie cu rădăcini germane. Studiază chimia și biologia la Cornell University și Carnegie Institute. În 1942 se înrolează în armată. Luat prizonier la Dresda, în 1945, este supraviețuitor al bombardamentului asupra orașului, experiență atroce care îi inspiră romanul Abatorul cinci sau Cruciada copiilor: Un dans obligatoriu cu moartea (1969). Întors în America, Vonnegut își reia studiile, de această dată în antropologie. Între anii 1946 și 1950 lucrează la compania General Electric, postură satirizată în primul său roman, Pianul mecanic (1952; Humanitas, 2006). Din același an, Kurt Vonnegut se dedică în exclusivitate scrisului. În 1959 publică al doilea roman, Sirenele de pe Titan (Humanitas Fiction, 2007), apoi Leagănul pisicii (1963), Fii binecuvântat, domnule Rosewater sau Nu strica orzul pe gâște (1965), Mama Noapte (1966), Micul dejun al campionilor sau La revedere, tristă zi de luni (1973), Bufoniada sau Gata cu singurătatea! (1976; Humanitas, 2006), Pușcăriașul (1979; Humanitas Fiction, 2009), Dick Ochi-de-mort (1982), Galápagos (1985), Barbă Albastră (1987), Hocus-Pocus (1990), Cutremur de timp (1997; Humanitas Fiction, 2009). Printre volumele sale de povestiri se numără: Canarul din cușca pisicii (1961), Bun venit printre maimuțe (1968; Humanitas Fiction, 2008, 2019) și Tabachera din Bagombo (1999; Humanitas Fiction, 2014, 2019). Kurt Vonnegut a scris de asemenea o piesă de teatru (La mulți ani, Wanda June), volume de eseuri și „colaje autobiografice“. S-a stins din viață la 12 aprilie 2007. În 2008 apare primul volum postum al autorului, Retrospectivă asupra Armaghedonului (Humanitas, 2010), care cuprinde povestiri și eseuri având drept temă principală războiul. | www.vonnegut.com

Recenzii

„O bijuterie... un roman matur, imaginativ –- probabil cel mai bun pe care l-a scris Vonnegut. Puşcăriaşul reprezintă un tur de forţă în prezentarea societăţii americane. Nu-l rataţi!“ (Playboy)

„În cartea aceasta, Vonnegut nu iartă nimic!“ (People)

„Kurt Vonnegut este scriitorul american cel mai viguros, cu o imaginaţie debordantă.“ (John Irving)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Puşcăriaşul
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 256
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-328-5
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Kurt Vonnegut

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact