Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Yukio Mishima, Templul Zorilor

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Templul Zorilor este treilea volum al tetralogiei Marea fertilităţii.

Trimis în Thailanda pentru a rezolva un caz important, renumitul avocat Honda află din întâmplare că în familia regală există o prinţesă, Ying Chan, ce susţine că este reincarnarea unui tânăr din Japonia. Fetiţa este chiar fiica prinţului Pattanadid, colegul de şcoală al adolescenţilor Honda şi Kiyoaki, iar întâlnirea cu ea tulbură echilibrul respectabilului om al legii.. Întors în Japonia zguduită de al Doilea Război Mondial, Honda se dedica studiului reincarnării, încercând să elucideze misterul ciclului existenţei. Zece ani mai târziu, Honda o va reîntâlni pe exotica prinţesă, venită la studii în Japonia. De data aceasta, neliniştea metafizică pe care o simte Honda în preajma lui Ying Chan se împleteşte cu o iubire chinuitoare, ce îl va împinge dincolo de limitele morale, în încercarea de a dezlega marea enigmă a reincarnării şi totodată misterul eternului feminin.

Despre Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Recenzii

„Valoarea lui Mishima transcende barierele culturale.“ (Sunday Telegraph)

„Tetralogia lui Mishima e cea mai complexă imagine a Japoniei secolului XX.“ (Paul Edward Theroux)

„Subtil şi original.“ (New York Times)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Templul Zorilor
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 320
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-420-6
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Yukio Mishima
  • Traducere şi note: Mihaela Merlan

Noi apariții

Author Spotlight

Cormac McCarthy

pagina autorului

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază, timp de doi ani, artele liberale la Universitatea din Tennessee, iar în 1953 se înrolează în aviația militară a SUA, petrecând doi ani în Alaska. Nu își termină studiile pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact