Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Hubert Selby Jr., Ultima ieşire spre Brooklyn

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

„Acest roman va exploda ca un proiectil diabolic şi va fi citit cu înfrigurare şi peste o sută de ani."(Allen Ginsberg)

Romanul Ultima ieşire spre Brooklyn este într-adevăr una dintre marile opere de ficţiune despre labirintul underground al metropolei americane. El reprezintă, alături de romanele lui Jack Kerouac şi William Burroughs, actul de naştere al unei noi literaturi. Ultima ieşire spre Brooklyn a fost ecranizat în 1989 în regia lui Uli Edel, cu Jennifer Jason Leigh, Stephen Lang, Sam Rockwell şi Stephen Baldwin în rolurile principale.

Suscitând reacţii extreme încă de la apariţie, de la contestări furibunde la veneraţie pură şi necondiţionată, Ultima ieşire spre Brooklyn aduce pentru prima oară la lumină universul dezmoşteniţilor din metropolele Americii, o lume trezită din Marele Vis American la realitatea crudă şi fără speranţă. Din ea fac parte Tralala, prostituata care îşi ratează unica şansă la fericire, Harry, muncitorul ce descoperă în timpul unei greve adevăruri de neconceput despre sine, Georgette, travestitul condamnat la iubiri sordide, Vinnie, bătăuşul fără scrupule găsindu-şi plăcerea numai în suferinţa celorlalţi. O carte de intensitate dostoievskiană, populată de efigiile unei umanităţi pentru care alcoolul, drogurile şi violenţa sunt singurele soluţii şi perspective.

 Dana G. Ionescu, „America, între droguri, cruzime şi perversiune“ (Adevărul, 31 august 2010)

  Rodica Grigore, „Visul american privit dinspre Brooklyn“ (Viaţa Românească 5–6/2011)

  Trailerul filmului Last Exit to Brooklyn (1989), în regia lui Uli Edel

Despre Hubert Selby Jr.

Controversatul scriitor HUBERT SELBY Jr. s-a născut la New York, în 1928. Îşi petrece copilăria în Brooklyn şi urmează primul an de liceu la Peter Stuyvesant High School. La 15 ani renunţă la studii, iar în 1944 se înrolează în Marina Comercială a SUA, luând parte la al Doilea Război Mondial. În Germania conrtactează tuberculoză şi suferă câteva operaţii, pierzându-şi 11 coaste şi un plămân. În cei patru ani de spitalizare, Selby devine dependent de morfină şi tot acum începe să scrie primele povestiri. După 1950, acceptă slujbe dintre cele mai diverse: face un curs de secretariat, lucrează o vreme ca analist de asigurări, dar destinul lui ia altă turnură după ce primele povestiri îi sunt publicate în în reviste precum Kulchur şi Black Mountain Review (acestea vor fi reunite mai târziu în volumul Song of the Silent Snow, 1986). În 1961 i se intentează primul proces pentru obscenitate, în urma publicării nuvelei „Tralala“ în Provincetown Review. În 1964, nuvela va deveni un capitol important din debutul lui Selby Ultima ieşire spre Brooklyn (Last Exit to Brooklyn; Humanitas Fiction 2010), roman acuzat de obscenitate în Marea Britanie şi interzis în Italia. În 1967 Selby este arestat pentru posesie de heroină, moment care marchează începutul eliberării sale de vechile dependenţe, dar şi al concentrării asupra scrisului. În anii '80 Selby începe să câştige din scenarii de film şi televiziune, predând creative writing la University of Southern California. Urmează romanele The Room (1971), The Demon (1976), Recviem pentru un vis (Requiem for a Dream, 1978; Humanitas Fiction, 2007, 2011), The Willow Tree (1998), Waiting Period (2002). Moare la Los Angeles în 2004, când devenise deja unul dintre scriitorii-fetiş ai Americii.

Recenzii

„O realizare extraordinară. O viziune a infernului atât de puternică, încât n-o poţi da uitării.“ (The New York Times Book Review)

„Stilul lui Selby este spectaculos şi direct ca sclipirea lamei unui şiş.“ (Los Angeles Times)

„O carte vie, feroce.“ (Newsweek)

„Ca o lovitură în moalele capului. O experienţă de lectură atât de intensă, încât cititorul este transformat iremediabil.“ (The Nation)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ultima ieşire spre Brooklyn
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 256
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-373-5
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Hubert Selby Jr.
  • Traducere şi note: Adrian Buz

Noi apariții

Author Spotlight

Guzel Iahina

pagina autorului

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc.

Evenimente

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact