Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Ellis Avery, Ultimul nud

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Ellis Avery este autoarea bestsellerului internaţional Foc în pavilionul de ceai, apărut la Humanitas Fiction în 2008. Un tur de forţă al imaginaţiei istorice, romanul Ultimul nud (2012) vorbeşte despre geniu şi măiestrie artistică, despre iubire şi dorinţă, regrete şi, mai ales, despre speranţa care poate transcende momentele tragice ale istoriei.

Rive Gauche, anii '20, pictori celebri, aristocraţi, bancheri şi artişti, eros şi trădări. Un roman îndrăzneţ, reînviind atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni şi evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

Paris, Bois de Boulogne, 1927. Tânăra Rafaela Fano are parte de o întâlnire neobişnuită: o femeie care coboară dintr-un strălucitor Bugatti verde îi cere să-i pozeze. Misterioasa şi extravaganta străină este Tamara de Lempicka, artista emblematică a curentului Art Deco. Senzuala Rafaela, ale cărei forme voluptuoase atrag privirile bărbaţilor şi femeilor deopotrivă, ajunge nu doar muza, ci şi iubita contesei de Lempicka, devenită o artistă respectată în efervescentul Paris al epocii jazzului după ce revoluţia bolşevică a silit-o să fugă din Sankt Petersburg. Rafaela inspiră cele mai celebre pânze ale artistei, captând l'air du temps al acelei epoci de emancipare erotică şi abandon în voia simţurilor. Însă relaţia lor va fi pusă în pericol mai întâi de inconstanţa şi orgoliul Tamarei, pentru ca apoi istoria sumbră a secolului XX să aibă ultimul cuvânt.

  Adriana Gionea, „Ultimul nud – Muzele se imbraca de la Chanel“ (Postmodern.ro, mai 2014)

Despre Ellis Avery

Scriitoarea americană ELLIS AVERY s-a născut în 1972 în New York. Dragostea pentru cultura şi tradiţiile japoneze îi este inoculată de mama ei, astfel că, la 16 ani, adolescenta Avery călătoreşte în Ţara Soarelui-Răsare, unde asistă pentru prima oară la o ceremonie a ceaiului. Din acel moment, tânăra se hotărăşte ca, în paralel cu studiile universitare, să deprindă această artă străveche. Timp de cinci ani urmează cursuri despre ritualul ceaiului la Urasenke Chanoyu Center din New York, iar în perioada 2004-2005 aprofundează studiul ceremoniei ceaiului în Kyoto. Prima ei carte, The Smoke Week (2003), este o operă de nonficţiune, narând experienţa personală din timpul tragicului septembrie 2001. La sfârşitul lui 2006 publică romanul Foc în pavilionul de ceai (The Teahouse Fire; Humanitas Fiction, 2008), rod al fascinaţiei autoarei pentru universul nipon, iar în 2012 vede lumina tiparului Ultimul nud (The Last Nude), o reconstituire a Parisului boem din les années folles. În prezent, Ellis Avery trăieşte în Manhattan şi predă creative writing la Columbia University.

Recenzii

Ultimul nud ne transportă într-una dintre cele mai fascinante şi fecunde perioade ale artei moderne şi potretizează două dintre figurile cele mai interesante ale acelor vremuri. În pagini care respiră lirism şi senzualitate, Ellis Avery dă substanţă celebrei muze Rafaela, care se transformă din femeie pierdută în simbol al «generaţiei pierdute».“ (Jennifer Cody Epstein, autoarea romanului Pictoriţa din Shanghai)

„O carte uluitoare, originală şi fascinantă.“ (The Boston Globe)

„Un roman absolut captivant.“ (The Washington Post)

„Un roman consistent şi plin de erotism asemenea picturilor care l-au inspirat.“ (Emma Donoghue)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ultimul nud
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Pagini: 336
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-709-2
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ellis Avery
  • Traducere: Roxana Dascălu

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact