Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Su Tong, Lumea de orez

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

 

Romanul Lumea de orez al lui Su Tong, unul dintre cei mai renumiți scriitori chinezi contemporani, a fost ecranizat în 2004 de Jian-zhong Huang, cu Lan Shi, Zeru Tao și Kun Yang în rolurile principale.

 

Lumea de orez este lumea lui Cinci-Dragoni, un tânăr care caută refugiu din calea apelor într-o prăvălie de orez aflată la periferia unui oraș din sudul Chinei. La fel ca multe dintre personajele acestui univers aflat mereu pe punctul de a se prăbuși, Cinci-Dragoni găsește în orez – în acumularea, consumul și fetișizarea acestuia – singurul țel al existenței. Într-un text bine ritmat și adesea hipnotic, Su Tong surprinde exuberanța, decadența și mai ales violența care însoțesc pas cu pas transformarea lui Cinci-Dragoni în stăpân și apoi în victimă a insațiabilelor sale dorințe. Brutal, direct, uluitor prin felul în care creează și distruge o lume cu o mare economie de mijloace stilistice, Lumea de orez, primul roman al lui Su Tong și un triumf al avangardei anilor 1980, își șochează și deopotrivă își fascinează cititorii.

Despre Su Tong

SU TONG (numele adevărat: Tong Zhonghui) s-a născut în orașul Suzhou pe 23 ianuarie 1963. Debutează în anii studenției cu poezie (1983), apoi cu proză (1984), publicând primele povestiri importante în 1986–1987 (Amintiri din livada cu duzi, Fuga din 1934, Trecând în zbor peste satul meu natal cu nuci stufoși). În scurtă vreme, Su Tong este apreciat de critică drept unul dintre cei mai însemnați membri ai avangardei literare chineze de la sfârșitul anilor 1980. Autorul își câștigă notorietatea în China prin nuvela Stol de soții și concubine (1989), a cărei versiune cinematografică (Dahong denglong gaogao gua / Sus-sus lampionul roșu), în regia lui Zhang Yimou, a fost nominalizată la Oscar în 1991. Scriitor prolific, Su Tong a publicat peste două sute de nuvele și povestiri, eseuri, precum și șapte romane, cele mai cunoscute dintre acestea fiind: Lumea de orez (1991), Viața mea ca împărat (1992, tradus în română cu titlul Eu sunt împăratul Chinei), Binu (2006) și Malul fluviului (2009). Romanele și povestirile sale au fost traduse în multe limbi, iar câteva au fost ecranizate. Su Tong a fost recompensat cu numeroase premii naționale, precum și cu Asian Literary Prize în 2009; de asemenea, a fost nominalizat, în 2011, la Man Booker International Prize.

Recenzii

O poveste cutremurătoare, dar în același timp fremătând de viață, imaginată și scrisă cu extremă onestitate.“ (Time Out)

„Balzac și Zola și-ar fi recunoscut în Su Tong spiritul geamăn, care ilustrează cu aceeași strălucire dezastrele pe care oamenii și le provoacă unii altora și mai cu seamă lor înșiși.“ (Kirkus Reviews)

„Un roman magnific.“ (Rolling Stone)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Lumea de orez
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-689-942-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Su Tong
  • Traducere: Dinu Luca

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

20 noiembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Parfum de gheață de Yōko Ogawa

24 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Seară japoneză: lansarea romanului Kitchen de Banana Yoshimoto

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact