Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Anne Tyler, Scorpia

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Traducere și note de George Volceanov

Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.

„Romanul anului 2016“ în World Magazine

Kate Battista este fiica modernă şi independentă a unui om de ştiinţă pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, înaintea vieţii de familie. Kate a trebuit să renunţe la studii pentru a prelua treburile casei după moartea mamei sale, inclusiv creşterea şi educarea lui Bunny, o adolescentă superficială care o şicanează mereu pe sora ei mai mare. În plus, Kate lucrează la o grădiniţă şi nu e nici pe departe mulţumită de locul ei în lume. Curând intră în scenă Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, şi Kate se trezeşte că ajunge un simplu pion în planul celor doi de a împiedica plecarea tânărului. Cum va putea Piotr s-o îmblânzească pe furioasa Kate? Răspunsul e tot atât de original şi amuzant precum însuşi personajul feminin.

Despre Anne Tyler

ANNE TYLER s-a născut în Minneapolis, Minnesota, în 1941 şi a început să scrie scurte povestiri încă de la vârsta de şapte ani. Şi-a făcut studiile la Duke University din Durham, Carolina de Nord, unde a câştigat de două ori Anne Flexner Award pentru creative writing şi şi-a văzut publicată prima povestire, Laura, în revista universităţii, Archive. Anne Tyler şi-a continuat studiile la Columbia University şi s-a specializat în literatură rusă. A debutat în 1964 cu romanul If Morning Ever Comes, care o impune drept una dintre cele mai originale voci ale literaturii americane contemporane, iar un an mai târziu îi apare cel de-al doilea roman, The Tin Can Tree. În 1967 autoarea se hotărăşte să se dedice în exclusivitate scrisului, iar în următorii ani văd lumina tiparului A Slipping-Down Life (1970 ), The Clock Winder (1972), Celestial Navigation (1974), Searching for Caleb (1975), Earthly Possessions (1977), care i-a adus un premiu al Academiei Americane. Urmează Morgan’s Passing (1980), Dinner at the Homesick Restaurant (1982), nominalizat la PEN/Faulkner Award for Fiction, The Accidental Tourist, care a câştigat National Book Critics Circle Award în1986, Breathing Lessons (1988), pentru care primeşte un Pulitzer Prize, Saint Maybe (1991), Tumble Tower (1993), Ladder of Years (1996), A Patchwork Planet (1998), Back When We Were Grownups (2001), Digging to America (2006, nominalizat la Orange Broadband for Fiction), Noah's Compass (2010), The Beginner's Goodbye (2012). În 2015 a apărut A Spool of Blue Thread, bestseller Sunday Times, nominalizat pe lista scurtă la Baileys Women’s Prize şi Man Booker Prize. La Editura Humanitas Fiction a mai apărut în 2007 Căsătorie de amatori (The Amateur Marriage, 2003). Scorpia (Vinegar Girl, 2016) este a treia carte din seria Hogarth Shakespeare.

Fotografia autoarei © Michael Lionstar

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Scorpia
  • An apariție: 2018
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-606-779-280-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Anne Tyler
  • Traducere şi note: George Volceanov

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

10 aprilie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Focul de Daniela Krien

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact