Închide Close

Editura Humanitas

Ioana Pârvulescu (ed.), Și eu am trăit în comunism

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi. Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului. Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa. Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

 

Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism: Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse.

 

  Alexandru Călinescu, „Și eu am trăit în comunism..." (Radio Europa Liberă, ianuarie 2016)

  Tania Radu, „Cărțile vieților noastre“ (22, decembrie 2015)

   Nicu Pană, „Cel mai mare noroc al vieții mele e că am primit în dar, nemeritat, libertatea“ (Republica.ro, l---decembrie 2015)

  Dan Pârvu în dialog cu Ioana Pârvulescu (RFI România, decembrie 2015)

  Cristian Pătrășconiu în dialog cu Ioana Pârvulescu (LaPunkt.ro, decembrie 2015)

  Radu Paraschivescu recomandă Și eu am trăit în comunism („Dă-te la o carte“, Digi24,noiembrie 2015)

Despre Ioana Pârvulescu (ed.)

IOANA PÂRVULESCU este scriitoare și profesor emerit al Facultății de Litere din București. A scris romane despre București și Brașov, despre povestea biblicului Iona și despre o dragoste din vremurile noastre. A interesat-o viața cotidiană din epocile trecute, secolul XIX, Belle Époque, Interbelic, și a strâns într-un volum colectiv mărturii despre cum se trăia în comunism. A publicat studii de istorie literară și cărți pentru copii. După una dintre acestea, Invizibilii, s-a făcut un musical de succes. A fost timp de 18 ani redactor la România literară și a coordonat colecția „Cartea de pe noptieră“, la Humanitas. Romanele ei s-au tradus în 15 limbi europene. A obținut premii naționale și, de două ori, Premiul Uniunii Europene pentru literatură: în 2013 pentru romanul Viața începe vineri și în 2018 pentru proza scurtă O voce, dedicată memoriei Monicăi Lovinescu. Scrieri principale: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăți literare (1999), Întoarcere în Bucureștiul interbelic (2003), În intimitatea secolului 19 (2005), În Țara Miticilor (2007), Întoarcere în secolul 21 (2009), Viața începe vineri (2009), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenții (2016), Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor (2018), Prevestirea (2020), Aurul pisicii (2024), Alfabetul domnilor (2025). Traduceri: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (1999), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântați (2002), Laurent Seksik, Consultația (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătății (2014), René Goscinny & Albert Uderzo, Asterix, viteazul gal (2017), René Goscinny & Albert Uderzo, Cosorul de aur (2018), René Goscinny & Albert Uderzo, Asterix și goții (2019), A.A. Milne, Când eram foarte tineri (2019), Axel Scheffler, Franz Wittkamp, Prietenii noștri pisoi (2023). Antologii: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Povești de dragoste la prima vedere (2008), Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete (2012), Și eu am trăit în comunism (2015), Amintiri de la Humanitas (2020), Scrisori pentru cititorii din 2125. Un epistolar pe mai multe voci (2025).

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact