Închide Close

Editura Humanitas

Marius Sala, 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create

În colecția Viaţa cuvintelor

Volumul de faţă, 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create – care are şi rolul de introducere la întreaga colecţie  –, vorbeşte despre viaţa cuvintelor: despre modul cum apar ele, cum „se nasc“, dar şi despre felul în care dispar, cum „mor“. Între cele două momente fundamentale se află „vieţuirea“, întâmplările ce intervin în perioada existenţei lor în limbă.Se aduc în discuţie mai ales cuvinte din limba română care au ajuns la noi pornind din limbi foarte diferite, adesea după călătorii fascinante. Înainte de secţiunea consacrată apariţiei cuvintelor, într-un capitol intitulat „Certificatul de naştere al cuvintelor“, sunt menţionate criteriile în funcţie de care se pot stabili originea corectă a cuvintelor, arborele lor genealogic. Partea a doua cuprinde o privire de ansamblu asupra originii şi istoriei limbii române, precum şi asupra lexicului ei.

Colecţia „Viaţa cuvintelor“ – concepută ca itinerar în lumea cuvintelor româneşti, într-o formă atrăgătoare şi accesibilă oricărui cititor – prezintă, în volume variabile ca mărime (de aproximativ două sute cincizeci de pagini), cele mai importante fapte lexicale de natură să ilustreze ideea formulată în titlul ei. Fiecare volum al colecţiei cuprinde povestea a circa o sută de cuvinte dintr-un anumit domeniu. Am ales să utilizăm, în toate viitoarele titluri, numeralul „o sută unu“ pentru simbolica sa (101 cuvinte argotice, 101 nume de monede, 101 nume de boli, 101 termeni de şah, 101 termeni religioşi, 101 termeni din muzică, 101 greşeli de limbă etc.). „Viaţa cuvintelor“ beneficiază de contribuţiile a numeroşi lingvişti de mare valoare, din ţară şi din străinătate.

  Nicolae Manolescu, „Viaţa şi moartea cuvintelor“ (România literară, 25 februarie–3 martie 2011)

Despre Marius Sala

MARIUS SALA este membru titular al Academiei Române (2001), vicepreşedinte al Academiei Române, membru corespondent la Real Academia Española (1978), la Instituto Mexicano de Cultura (1981), la Academia Nacional de Letras din Uruguay (1994), la Academia Peruana de la Lengua (2004). • Din 1994, este directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti“ al Academiei Române • Redactor-şef la Limba română, Revue roumaine de linguistique şi Studii şi cercetări lingvistice • Membru în comitetul de redacţie al revistei Bulletin de la Société Roumaine de Linguistique Romane şi în consiliul de conducere al revistelor internaţionale Iberoromanica (Tübingen), Anuario de Lingüística Hispánica (Valladolid), Lexis (Perú), Revue de linguistique romane (Strasbourg) şi Beiträge zur romanischen Philologie (Berlin) • Preşedinte al Comisiei de cultivare a limbii române a Academiei Române • Redactor responsabil la Dicţionarul limbii române, la Mic dicţionar academic, la Dicţionarul etimologic al limbii române, la tratatul de Istorie a limbii române• Organizator al ciclului de conferinţe bilunare ale Academiei Române Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor (1995 -) • Directorul Biroului din România al Uniunii Latine• Decoraţii: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de comandor (2000) şi în grad de ofiţer (2009); Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarietà Italiana (2004); Officier de l'Ordre de la Couronne, Royaume de Belgique (2008); Trofeul „Celebritate a anului 2009“ pentru cercetare.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • Pagini: 256
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2786-5
  • Colecție: Viaţa cuvintelor
  • Autor: Marius Sala

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact