Închide Close

Editura Humanitas

Natascha Kampusch, 3096 de zile

Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani

Cu Heike Gronemeier și Corinna Milborn

Traducere și note de Cristina Cioabă

 

În dimineața zilei de 2 martie 1998, o fetiță de zece ani este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. În această temniță, de nici cinci metri pătrați, nu departe de Viena, Natascha Kampusch va trăi în următorii opt ani și jumătate, ruptă de lume. Răpitorul ei este singura persoană cu care are contact. O va supune unor chinuri greu de închipuit. În vara anului 2006 Natascha reușește să fugă și să-și împlinească promisiunea pe care și-o făcuse încă din prima zi a captivității.

 

Această carte este prima mărturisire completă despre experiența teribilă căreia a trebuit să-i facă față un copil. Natascha Kampusch vorbește cu curaj și demnitate despre copilăria ei dificilă, despre prizonierat, despre torturile fizice și psihice. Totodată, ne dezvăluie și cum a reușit să-l împiedice pe făptaș s-o distrugă, într-o situație fără speranță. Este povestea unei luptătoare, care a îndurat un coșmar de neimaginat, dar care nu s-a lăsat învinsă.

 

„Profundă, onestă și absolut lipsită de autocompătimire… Natascha Kampusch este remarcabilă nu doar pentru curajul cu care povestește chinurile prin care a trecut, ci și, mai ales, pentru forța lăuntrică ce răzbate din mărturia ei și care s-a dovedit în final de neînvins.“ — Sunday Times

 

„O analiză extraordinar de complexă a celor opt ani de captivitate.“ — The Guardian

Despre Natascha Kampusch

NATASCHA KAMPUSCH (n. 17 februarie 1988, Viena) este victima uneia din tre cele mai îndelungate și mediatizate răpiri din istoria recentă. Natascha Kampusch a dispărut pe 2 martie 1998, când se afla în drum spre școală, și a fost ținută captivă vreme de opt ani, până pe 23 august 2006, când a reușit să scape. De atunci încearcă să ducă o viață normală. Și-a finalizat studiile în 2010 și în același an a publicat volumul 3096 de zile, în care spune pentru prima dată întreaga poveste a coșmarului prin care a trecut. Memoriile ei au fost ecranizate în 2013, în Germania. În 2016 a publicat cartea 10 Jahre Freiheit (10 ani de libertate), tradusă deja în peste 12 limbi.

 

Fotografia autoarei © Martin Moravek

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: 3096 de zile
  • Subtitlu: Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani
  • An apariție: 2020
  • Ediție: I
  • Pagini: 304
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6878-3
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Natascha Kampusch
  • Traducere şi note: Cristina Cioabă

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact