Închide Close

Editura Humanitas

Ian Buruma, Anul Zero. 1945, o istorie

Din categoriile istorie

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„O carte monumentală, copleşitoare prin măreţie şi realism.“ (Wall Street Journal)

A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poţi să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poţi să ceri doar dreptate, nu şi răzbunare? Poţi să ierţi? Poţi să ieşi teafăr din cel mai negru coşmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Pornind de la experienţa prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserţia supravieţuitorilor, violenţa anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările şi complicităţile fără de care nu se putea pune problema revirimentului. 1945 a fost un an tulbure şi însângerat („Iar sângele cere sânge“, după cum spune Macbeth). A fost anul în care unii vinovaţi pentru oroarea războiului au plătit, iar alţii au scăpat. A fost anul în care s-au descoperit ororile din lagărele de exterminare naziste. A fost anul în care torţionarii au cumpărat de pe piaţa neagră certificate de supravieţuitori ai lagărelor. A fost anul în care, întorşi acasă mai mult morţi decât vii, unora dintre supravieţuitori li s-a spus: „Şi la noi a fost rău. Ne-au furat bicicleta“. 1945 sau Anul Zero a fost şi punctul de plecare al ideii şi construcţiei europene, animate de idealurile generoase, deşi utopice, ale păcii eterne şi unităţii creştine. Şi chiar dacă, aşa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu“, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esenţial: că temperatura naturală a existenţei noastre e temperatura libertăţii.

Despre Ian Buruma

IAN BURUMA (n. 28 decembrie 1951, Haga), reputat istoric şi eseist anglo-olandez care trăieşte în Statele Unite, a studiat literatura chineză la Universitatea din Leiden şi cinematografia japoneză la Universitatea Nihon din Tokio. Scrie consistent despre cultura asiatică, îndeosebi despre cea din China şi din Japonia secolului XX. Începând din 2003, ţine cursuri de jurnalism şi drepturile omului la Bard College. Este nepotul regizorului englez de film John Schlesinger, cu care a publicat o carte de interviuri. Este considerat unul dintre cei mai importanţi intelectuali europeni contemporani. Este deţinător al Premiului Erasmus (2008) şi al Premiului Abraham Kuyper (2012). Se numără printre colaboratorii cei mai citiţi ai publicaţiilor New Yorker, New York Times şi NewYork Review of Books.Printre cărţile sale se numără The Wages of Guilt: Memories of War in Germany and in Japan, A Japanese Mirror: Heroes and Villains of Japanese Culture, Voltaire’s Coconuts or Anglomania in Europe, Inventing Japan: from Empire to Economic Miracle, The Missionary and the Libertine: Love and War in East and West. La Editura Humanitas au apărut volumele Anul Zero: 1945, o istorie (2015) și Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului. O scurtă istorie a urii față de Vest (2016, în colaborare cu Avishai Margalit).

Fotografia autorului © Larry D. Moore

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Anul Zero. 1945, o istorie
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5102-0-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Ian Buruma
  • Traducere: Anca Bărbulescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact