Editura Humanitas
Din categoriile religie
În colecția în afara colecţiilor
Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu • Traducere, studii introductive şi note de Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu
„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU
Cartea Genezei, rodul unui proces îndelung de cristalizare şi redactare, este, în ansamblu, o admirabilă revelare a lui Dumnezeu spre a putea fi accesibilă oricărui om. Prin lectură, cititorul este purtat atât în timpul începuturilor, unde evenimentele creaţiei se desfăşoară în ordinea şi în armonia instituite prin cuvântul rostit în mod suveran de Dumnezeu, cât şi în timpul istoric al umanităţii, în care în multe rânduri şi în multe chipuri El vine în întâmpinarea omului ce riscă să-şi rateze împlinirea propriei existenţe fiindcă s-a abătut de la legea poruncită lui ca o condiţie de viaţă. Ţinând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiţie îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generaţiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite cvasi-ininteligibile, cât şi neologismele stridente şi lipsite de conotaţii poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumuseţea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.
• • •
Volumul de faţă, Geneza, este primul dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice însoţite de studii introductive, note şi comentarii.
Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.
CumpărăPreț 55.00 RON
CumpărăPreț 39.00 RON
CumpărăPreț 59.90 RON
CumpărăPreț 79.00 RON
CumpărăPreț 47.00 RON
CumpărăPreț 59.90 RON
CumpărăPreț 49.00 RON
CumpărăPreț 59.90 RON
17 octombrie 2024, Editura Humanitas
15 octombrie 2024, Editura Humanitas
11 octombrie 2024, Editura Humanitas
6 martie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu