Închide Close

Editura Humanitas

Mircea Cărtărescu, Levantul

Ediție adnotată de Cosmin Ciotloș

Din categoriile literatură

În colecția 0

L-am început în 1987, cred că era primăvară. Eram un amărât de profesor la o şcoală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit şi cu o proaspătă fetiţă în cărucior. Am început Levantul pe un colţ de masă de bucătărie acoperită cu muşama, bătând la maşină cu o mână, iar cu cealaltă împingând căruţul înainte şi-napoi pe vinilinul murdar al bucătăriei. Timp de un an şi jumătate am scris vreo şapte mii de versuri lăsându-mă, pur şi simplu, purtat de „zefirii“ stilurilor şi-ai prozodiei. După vreo trei cânturi am ştiut că poemul avea să fie o epopee clasică, în douăsprezece părţi, şi că va cuprinde o lume autosuficientă şi completă, cu geografia şi istoria ei, cu poveştile ei amoroase şi politiceşti, cu intrigile şi trădările ei, cu filozofia şi fantasmele ei. Ultimele părţi, tot mai transparent pamfletare, le-am scris cu urechea lipită de radio, ascultând, ca toată lumea, Europa Liberă. Vodă „şi al lui perfect orând“ mai aveau foarte puţin de trăit… Am terminat poemul prin toamna lui 1989, cu câteva luni înainte de „revoluţiunea“ ce-avea să se dovedească la fel de suspectă ca şi cea din poema mea: „Ştiu, e un eşec penibil, ştiu, ţaruki şi paluki…“

Despre Mircea Cărtărescu

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020; Nu striga niciodată ajutor, Humanitas, Bucureşti, 2020; Theodoros, roman, Humanitas, Bucureşti, 2022.

Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană ș.a.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018), Prix Transfuge, Paris, 2019, Prix Millepages, Vincennes, 2019, Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, Guadalajara, 2022, Los Angeles Times Book Prize for Fiction, 2023, The International Dublin Literary Award, 2024.

 

Fotografia autorului © Cosmin Bumbuț

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Levantul
  • Subtitlu: Ediție adnotată de Cosmin Ciotloș
  • An apariție: 2016
  • Pagini: 288
  • Format: 14,5x20,5 cm
  • ISBN: 978-973-50-5202-7
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Mircea Cărtărescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact