JEANNE HERSCH (13 iulie 1910, Geneva – 5 iunie 2000, Geneva) s-a născut într-o familie de evrei laici, originari din Polonia. De la părinții săi a moștenit simțul dreptății sociale, al libertății democratice și al solidarității. După studii în Elveția (Facultatea de Litere a Universității din Geneva), în perioada 1930–1933 și-a completat pregătirea în străinătate, la Paris (École Pratique des Hautes Études), apoi în Germania, la Universitatea din Heidelberg, unde a devenit discipola lui Karl Jaspers, căruia i-a tradus mai apoi principalele lucrări, pentru a-l face cunoscut publicului francofon, și la cea din Freiburg, al cărei rector era, la acea vreme, Martin Heidegger. Între 1933 și 1956 a fost profesor de franceză, latină și filozofie la École Internationale de Genève, iar din 1956, vreme de douăzeci de ani, profesor de filozofie la Universitatea din Geneva. Prima sa carte, L’illusion philosophique (Alcan, 1936), care ilustra tezele existențialiste, a atras atenția lui Gabriel Marceau și a lui Jean Wahl. Prezența sa charismatică, viața sa intelectuală plasată sub semnul dialogului („avea atitudinea cuiva care știe ce înseamnă dialogul filozofic“, spunea Jean Starobinski), rigoarea, intransigența, lupta împotriva jargoanelor la modă, autoritatea morală și intelectuală au făcut să fie numită directoarea secției de filozofie de la UNESCO (1966–1968), precum și reprezentanta Elveției în consiliul executiv al acestei organizații (1970–1972). A mai publicat, printre altele: L’être et la forme (La Baconnière, 1946); Le droit d’être un homme (Unesco/ Lattès, 1968/1984); Karl Jaspers (L’Âge d’Homme, 1978); L’ennemi c’est le nihilisme – Antithèses aux thèses de la Commission fédérale pour la Jeunesse (Georg, 1981); Textes (Feu de Nuict, 1985); Éclairer l’obscur, Entretiens autobiographiques avec Gabrielle et Alfred Dufour (L’Âge d’Homme, 1986); Temps et musique (Feu de Nuict, 1990).
Fotografia autoarei: Bibliothek am Guisanplatz, colecția Rutishauser
