Închide Close

Editura Humanitas

Yu Hua, Mânia lui Mao

China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor

Din categoriile eseistică, istorie

În colecția Istorie

Traducere şi note de Mugur Zlotea

 

Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi – atât pentru romanele sale, cât și pentru bestsellerul China în zece cuvinte, care ne împărtășește o perspectivă onestă și curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol.

Reflecțiile lui Yu Hua asupra istoriei și transformărilor sociale care i-au marcat patria continuă în acest volum, în care sunt grupate pentru prima dată 26 de texte scrise între 1999 și 2018. Scopul acestor scurte eseuri este să surprindă rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu. Cu toate că temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului străin, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile de care avem nevoie ca să înțelegem societatea chineză aflată într-o continuă schimbare. Fiecare mini-eseu abordează câte un subiect esențial: cenzura omniprezentă în China și metodele ingenioase ale chinezilor de-a o fenta, corupția endemică, poluarea și efectele ei asupra oamenilor, felul în care este percepută America, sărăcia extremă în care trăiesc tot mai mulți chinezi etc. Instructive, profunde și câteodată grave, însă niciodată lipsite de umor, textele care compun acest volum spun povestea uneori de succes, alteori de o tristețe copleșitoare a Chinei contemporane așa cum n-a îndrăznit nimeni să o facă până acum.

 

„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și de pătrunzător cum rareori avem ocazia să vedem.“ – Time

 

„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.“– The Wall Street Journal

Despre Yu Hua

YU HUA s-a născut în 1960 în oraşul Hangzhou din provincia Zhejiang, într-o familie de medici. Vreme de cinci ani a fost dentist, profesie pe care a abandonat-o în favoarea scrisului fiindcă „nu-i plăcea să se uite în gura oamenilor toată ziua“. Copilăria lui a fost puternic marcată de Revoluţia Culturală, fapt ce a lăsat urme profunde şi asupra scrisului său. A debutat în 1984 cu o povestire şi s-a impus rapid printre cei cei mai apreciaţi autori de proza scurtă ai generaţiei sale. La începutul anilor ’90 Yu Hua a renunţat treptat la experimentalismul inițial şi s-a consacrat romanului, publicând: Strigăte în ploaie (Zai xiyu zhong huhan, 1991), În viaţă (Huozhe, 1993; Humanitas Fiction, 2016), Cronica unui negustor de sânge (Xu Sanguan mai xue ji, 1998; Humanitas Fiction, 2017), Fraţii (Xiongdi, 2008), Ziua a şaptea (Di qi tian, 2013; Humanitas Fiction, 2020). Pe lângă romane, a publicat mai multe volume de povestiri şi cinci volume de eseuri, între care se remarcă Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor (Humanitas, 2019), ce cuprinde 26 de texte scrise între 1999 și 2018, apărute inițial în ziare occidentale, și volumul China în zece cuvinte (Shi ge cihui li de Zhongguo, 2011; Humanitas, 2018). Romanele În viață și Cronica unui negustor de sânge au fost incluse pe lista celor mai influente cărți ale ultimelor trei decenii în China.Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002). Mai multe premii, titluri și distincții naționale și internaționale i-au fost acordate de-a lungul timpului: Premio Grinzane Cavour (1998), Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2004), Barnes & Noble Discover Great New Writers Award (2004), Premiul pentru contribuții deosebite în domeniul cărții (China, 2005), Prix Courrier International du Meilleur livre étranger (2008), Premio Giuseppe Acerbi (2014). Cărțile lui au fost traduse în peste 30 de limbi. Actualmente, Yu Hua trăieşte la Beijing, iar articole semnate de el apar în The New York Times.

 

Fotografia autorului © Radu Sandovici

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Mânia lui Mao
  • Subtitlu: China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 164
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6439-6
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: eseistică, istorie
  • Autor: Yu Hua

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact