Închide Close
Originea operei de artă

Editura Humanitas

Martin Heidegger, Originea operei de artă

Din categoriile filozofie

În colecția Seria de autor Martin Heidegger

„Singură gândirea originară ascunde în sine acea bogăţie care nu poate fi nicicînd epuizată, ci doar înţeleasă de fiecare dată «mai bine», adică altfel decât o spun nemijlocit cuvintele. În mediocritate nu există, în schimb, decât ceea ce poate fi înţeles, deci nici un lucru care să cheme mereu la o înţelegere şi interpretare mai originare, nici un lucru care ar putea el însuşi să provoace timpurile să recunoască şi să traducă iar ceea ce de multă vreme părea a fi cunoscut. (...) Numai un lucru care a fost cu adevărat gândit are norocul să fie iar şi iar «mai bine» înţeles decât s-a înţeles chiar el pe sine. Dar, atunci, această mai bună înţelegere nu este meritul interpretului, ci darul oferit de însuşi obiectul interpretării.“ (Martin HEIDEGGER)

„De la Heidegger am învăţat că întrebarea este «sfinţenia» gândului şi primul înţeles.“ (Constantin NOICA)

Despre Martin Heidegger

MARTIN HEIDEGGER (1889–1976) este unul dintre cei mai importanţi filozofi ai secolului XX. Provine din şcoala fenomenologică întemeiată de Edmund Husserl, al cărui elev apropiat a fost la Freiburg. Va dezvolta însă o cu totul altă concepţie asupra fenomenologiei, transformând-o radical, sub influenţa filozofiei vieţii (Dilthey) şi a filozofiei existenţei (Søren Kierkegaard), într-o fenomenologie ce are în centrul ei „întrebarea privitoare la fiinţă“ (ontologie). În tinereţe face studii de teologie (1909–1911) şi filozofie (1911–1913) la Freiburg, unde îşi începe activitatea didactică în anul 1915. Între 1923 şi 1928 predă la Universitatea din Marburg, revenind apoi la Freiburg ca succesor al lui Husserl. Timp de nouă luni, în anii 1933–1934, este rector al Universităţii din Freiburg, preluarea acestei funcţii fiindu-i ulterior reproşată ca implicare făţişă în politica nazistă. Rămâne profesor la Freiburg până în anul 1945, când forţele de ocupaţie franceze îi interzic să mai desfăşoare activitate didactică. În această perioadă, ca şi în anii următori, cabana sa din Todtnauberg, în mijlocul Munţilor Pădurea Neagră, devine un loc vizitat de numeroşi intelectuali, cei mai mulţi francezi, fapt care îi va asigura o reală posteritate filozofică în Franţa. În anii de mijloc ai carierei sale, spre sfârşitul anilor '30, se dedică interpretării operei lui Nietzsche, pe care-l vede drept „ultimul metafizician“. Lucrarea sa cea mai importantă este Sein und Zeit / Fiinţă şi timp, din care publică în 1927 doar o treime din planul iniţial, fără a o încheia vreodată. Alte texte majore: Ce este metafizica? (1929), Despre esenţa adevărului (1930), Scrisoare despre „umanism“ (1947), Introducere în metafizică (1953), Despre miza gândirii (1969).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Originea operei de artă
  • An apariție: 2011
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 408
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3157-2
  • Colecție: Seria de autor Martin Heidegger
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Martin Heidegger

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact