Mihaela Erika Petculescu, Pax romana. Stăpânii lumii

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (roman), ediţia a V-a, 2012

„Pax romana se înscrie în tradiţia romanului istoric preocupat de reconstrucţia sugestivă a spiritului unei epoci într-o anume civilizaţie. E vorba, în cazul de faţă, de perioada imperială a lui Augustus, din istoria antică romană. Există, desigur, precedente celebre în această arie tematică – aş aminti aici, de pildă, romanele lui Robert Graves din anii ‘30, traduse şi în limba română, Eu, Claudiu împărat şi Claudiu zeul. Pax romana îşi păstrează însă, fără a-şi aroga un statut de eclatantă originalitate, capacitatea de a capta interesul cititorului. Autoarea mizează în primul rând pe reconstrucţia „culorii locale", uzând de o documentaţie detaliată, inspirat topită în materia narativă.Cu o materie epică bogată, cu scene variate, nelipsite de spectaculos, Pax romana mi-a reamintit, totodată, un excepţional serial de televiziune, Roma, pe care l-am urmărit acum câţiva ani cu mare delectare. Sunt convins ca această nouă apariţie va stârni apetitul de lectură al pasionaţilor de istorie şi nu doar al acestora.“ (Liviu PAPADIMA)

„Romanul Mihaelei Petculescu este de fapt o prezentare în «pildă». Pentru cei care sunt comozi, el va fi doar o fascinantă reconstrucţie istorică, făcută cu o ieşită din comun acribie. Reconstrucţia unei epoci agitate, fără milă, fără şovăieli sentimentale. S-ar mai putea zice că a fost o «epocă de tranziţie». Iar aici cred că poate fiaflată cheia romanului. Anecdotic se spune că după alungarea din Rai, Adam ar fi spus Evei, «trebuie sa fim prudenţi căci ne aflăm intr-o perioadă de tranziţie». Adevărat, condiţia omului «căzut» este una de tranziţie. Deci sub formă esenţială rămâne aceeaşi în toate vremurile istorice,vremuri care, până la urmă, sunt doar decor. Mihaela Petculescu ştie acest lucru şi în această înţelegere cred că se află «cheia» romanului aici prezent. Romanul infăţişează într-un anume timp istoric condiţia umană: cu bune, cu rele, cu biruinţe şi cu înfrângeri, toate sub semnul unei aşteptate împliniri. O împlinire care tot mai mult se dovedeşte a fi cu putinţă de aflat într-o altă dimenisune existenţială.“ (Alexandru NEMOIANU)