Închide Close

Editura Humanitas

Vlad Zografi, Toate minţile tale

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

„Mărturisesc că nu citesc cu plăcere teatru contemporan. Dar piesele lui Vlad Zografi sunt într-adevăr spectacol, încă de la citire: se aud (sunt polifonice ca o compoziţie muzicală) şi se văd, te fac să aştepţi cu nerăbdare să fie jucate pe scenă. Nu seamănă deloc cu ce se compune azi, curajul autorului este de a merge contra curentului, iar oferta pentru actori e maximă.Calitatea cea mai importantă a pieselor lui Vlad Zografi este că nu plictisesc. Poveştile sunt simple, tensionate şi se încheagă în jurul unui miez: grotescul istoriei în prima (Iosifescu), timpul reversibil şi întâlnirea cu celălalt în cea de-a doua (Planeta Marte), limitele gândirii şi disoluţia raţiunii într-a treia (Toate minţile tale) şi, în ultima, turismul ca metaforă a vieţii (Oscar şi Cremona). În toate laolaltă se simt neliniştile lumii de azi. O imaginaţie de îndrăzneţ arhitect teatral şi o inimă de poet dau concreteţe acestor întâmplări care-şi cuce­resc imediat spectatorul. Ne recunoaştem în ele împreună cu lumea în care trăim, şi totuşi ne iau prin surprindere.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Despre Vlad Zografi

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Toate minţile tale
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 308
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2949-4
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Vlad Zografi

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact