Închide Close

Editura Humanitas

Andrei Cornea, Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia

Roman istoric

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

„Ce și cine mai suntem, când ne-am pierdut prietenii, patria, cetatea, limba și Dumnezeul? Cum poate credința modela lumea și ce te faci când realitatea în care crezi te minte? E posibil ca, vreodată, să apară o mare credință unificatoare, un fel de esperanto al religiei, care să-i apropie pe toți oamenii? Sunt câteva din întrebările grave ale căror fire străbat uimitoarea poveste a vieții lui Șabbatai Țevi, un fals Mesia născut în anul 1626 după Cristos sau 5386 după calendarul evreiesc. Viața lui Șabbatai este reconstituită de doctorul Mehmet Akif pentru prietenul său din tinerețe, voltairianul Spiros Philippidis, în anul 1923, anul Convenției pentru schimbul de populații, hotărâtă de Tratatul de la Lausanne: musulmanii din Grecia aveau să fie mutați în noua republică a lui Atatürk, iar creștinii ortodocși din Asia Mică urmau să fie aduși în Grecia. Istoria prezentului, care-i implică pe cei doi prieteni, se lasă însă acoperită de întâmplările din secolul al XVII-lea, pe care fiecare din ei le înțelege altfel. Iar finalul este neașteptat… Un roman plin de volute baroce, în care adevărul istoric și închipuirea își etalează deopotrivă ispitele. Iar misterul din miezul lui «este cel al supraviețuirii». Sfatul criticului: Nu ratați intervențiile Autorului, un personaj simpatic și foarte atent la poveste. Vă vor fi de folos.“ — IOANA PÂRVULESCU

 

  Interviu realizat de Cristian Pătrășconiu (LaPunkt.ro, iulie 2015)

Despre Andrei Cornea

ANDREI CORNEA s‑a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980). Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976–1987). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 şi 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al‑George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti. Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport‑Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano‑bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998; Spandugino, 2022); Platon: Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010); Realitatea şi umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila făptură a libertăţii (Humanitas, 2014; tr. germ., New Academic Press, 2018); Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia (Humanitas, 2015); Epicur și epicureismul antic (Humanitas & Editura Universității „Al.I. Cuza“, 2016); Lanțul de aur (Humanitas, 2017); Amintiri din epoca lui Bibi: O post‑utopie (Humanitas, 2019), Excepția (Humanitas, 2021). Traduceri: Platon (RepublicaPhilebos, Theaitetos, Opera integrală, vol. I–III), Aristotel (Metafizica, Despre generare şi nimicire), Plotin (Opere I–III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belşugul), Epicur.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia
  • Subtitlu: Roman istoric
  • An apariție: 2024
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 340
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4836-5
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Andrei Cornea

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact