Închide Close

Editura Humanitas

Tatiana Niculescu, Viețile și morțile lui Constantin Noica

Din categoriile Biografii

În colecția în afara colecţiilor

„Cine se încumetă să scrie o biografie critică (critical biography) a lui Constantin Noica are de înfruntat, mai întâi, mitologia creată în jurul acestui om cu totul aparte. Apoi, are de descifrat așezarea lui în fiecare dintre epocile pe care le-a traversat și modul lui de a coabita cu totalitarismul de orice fel. Un biograf onest va încerca să înțeleagă lecturile, traumele, gândirea și construcția de sine ale unui filozof al limbajului care mânuiește cuvintele cu uluitoare subtilitate. În fine, ca să scrii despre Noica trebuie să reziști farmecelor lui, precum Ulise cântecului sirenelor, priponit de catargul propriei lucidități. Descriindu-i parcursul, am vrut să le înfățișez cititorilor un Constantin Noica eliberat deopotrivă de hagiografie și de judecăți pripite și nedrepte. Ei vor decide dacă am reușit sau nu.“ —  TATIANA NICULESCU

Despre Tatiana Niculescu

TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Humanitas volumele Brâncuși contra SUA (2026), Sfântul nr. 6 (2025), 101 cărți în 101 minicronici (2025), Delicioasa poveste a cozonacului românesc (2024), Englezul din Gara de Nord. După o poveste adevărată (2023), Singur. Viața lui Mihail Sebastian (2022), Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale (2021), Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (2020), Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (2019), Nopţile Patriarhului (2019, ed. a doua), Tăierea fecioarelor (2018, ed. a doua), Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (2018), Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (2017), Mihai I, ultimul rege al românilor (2016), Regina Maria. Ultima dorinţă (2015), Spovedanie la Tanacu (2006; piesă de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și film premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul După dealuri). Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Pen Club România.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viețile și morțile lui Constantin Noica
  • An apariție: 2026
  • Ediție: I
  • Pagini: 356
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-9177-4
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: Biografii
  • Autor: Tatiana Niculescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact