Închide Close

Editura Humanitas

Alain de Botton, Știrile. Manualul utilizatorului

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„La ani buni după ce Giovanni Sartori a scris despre imbecilizarea prin televiziune, Alain de Botton se întreabă: ce sunt, de fapt, ştirile (de la televizor, dar nu numai)? Înlocuitorul agresiv al religiei? O formă de hrană prin perfuzii vizuale? O modalitate de reafirmare a deja vechiului principiu după care răul se vinde bine şi binele se vinde rău? Răspunsul e previzibil: toate trei la un loc. Aşa stând lucrurile, cartea lui nu e doar o analiză a importanţei pe care-o au ştirile în viaţa noastră, ci şi o cronică a felului cum ne raportăm noi, publicul, la ele. Citind-o, ne vom da seama că, fără să ştim, am făcut deja trecerea de la couch potatoes la headline junkies. Că respiraţia naturală a vieţii noastre a preluat iremediabil calupurile de noutăţi senzaţionaliste. Că ne aflăm într-un apăsat deficit de empatie. Că fremătăm de nerăbdare aşteptând divorţul unei celebrităţi, prăbuşirea unui politician sau o catastrofă aviatică. Că maşinăria care produce ştiri reglează de fapt ritmurile mersului nostru zilnic şi uneori silnic prin lume. Şi că o zi fără titluri, şocuri şi sondaje a devenit pur şi simplu de neconceput.“ (Radu PARASCHIVESCU)

Despre Alain de Botton

ALAIN DE BOTTON s-a născut în anul 1969, la Zürich. În 1977, familia lui se stabileşte în Marea Britanie, unde scriitorul şi-a făcut studiile şi trăieşte în prezent. A urmat cursuri de istorie la Cambridge, luându-şi masteratul în 1991, după care a obţinut un masterat în filozofie la King’s College, University of London, în 1992. Este fondatorul şcolii londoneze The School of Life (2008), care promovează o nouă viziune asupra educaţiei, şi al organizaţiei Living Architecture (2009). Până acum, i-au apărut 14 cărţi de factură eseistică, dezbătând într-o manieră neconvenţională teme fundamentale precum dragostea, religia, frumosul etc. Eseuri de îndrăgostit (Essays in Love, 1993; Humanitas, 2003; Humanitas Fiction, 2013), prima lui carte, l-a consacrat rapid pe scriitorul de numai 23 de ani, devenind bestseller internaţional. Alain de Botton publică în ritm constant lucrări de mare succes, care sunt traduse în 30 de ţări: Sex, shopping şi un roman (The Romantic Movement. Sex, Shopping, and the Novel, 1994), Kiss & Tell (1995), How Proust Can Change Your Life (1997), The Consolation of Philosophy (2000), The Art of Travel (2002), Status Anxiety (2004), The Architecture of Happiness (2006), The Pleasures and Sorrows of Work (2009), A Week at the Airport (2009), Religion for Atheists (2011), How to Think More About Sex (2012), Art as Therapy (2013) şi Ştirile. Manualul utilizatorului (The News: A User’s Manual, 2014; Humanitas, 2015). In 2016 ii apare romanul Ce se intampla in iubire (The Course of Love; Humanitas Fiction, 2017). Alain de Botton a fost ales în 2011 Fellow of the Royal Society of Literature. | alaindebotton.com

Fotografia autorului © Vincent Starr

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Știrile. Manualul utilizatorului
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5094-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Alain de Botton
  • Traducere: Radu Paraschivescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact