Închide Close

Editura Humanitas

Ioana Nicolaie, Cartea Reghinei

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

Bestseller Bookfest 2019

 

Reghina este un Iov feminin, dintr-un spațiu nord-transilvan, în care miraculosul se insinuează în ordinea comună, iar istoria recentă sugrumă destinele oamenilor. Este mamă a doisprezece copii, împreună cu care alcătuiește „un trup de o mie de kilograme“, plămădit din puține bucurii și insuportabilă suferință. Până la urmă, Reghina este mama universală. Miza cărții Ioanei Nicolaie este să scoată la lumină, prin incursul faulknerian în interiorul unei minți care amestecă timpurile și emoțiile, o viață, un destin, o urmă pe care umanitatea personajelor ei o lasă (sau nu) în lume. Cartea nu se citește cu sufletul ușor, ci cu sufletul la gură. Narațiunea e densă, stratificată în episoade ce construiesc o viziune etnografică a marilor evenimente din viață (în definitiv, suntem în spațiul lui Rebreanu): o șezătoare, un pețit, o nuntă, prima noapte de dragoste, uluirea, durerea, rușinea, frica, prima bătaie primită de la soț, primul copil, următorii până la doisprezece. Viața unei femei, așa cum a fost ea. Cititorul va întâlni cu emoție, de-a lungul romanului, diverse feluri de a-nțelege realitatea: orășelul Văralia, unde se petrec întâmplările din carte, are ceva din familiarul satului Prislop, din magia ținutului Macondo și din dramatismul vieții oamenilor în comitatul Yoknapatawpha, rămânând totuși un spațiu unic, nemaiîntâlnit, descris de autoare cu o iubire nesfârșită.

Despre Ioana Nicolaie

IOANA NICOLAIE s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri: Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun (desemnat de către Uniunea Scriitorilor Cartea Anului în 2013); antologia Lomografii; romane: Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei (Premiul Radio România Cultural pentru Proză 2020, Premiul Naţional pentru Proză Iași, Premiul Agenţia de Carte, Premiul Observator Cultural Lyceum), Tot înainte și literatură pentru copii: Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii, Ferbonia, Vertijia, Călătoria lui Medilo, Spionul KME și, sub pseudonimul Robert Ersten, Cum am supravieţuit clasei a VIII-a și Cum să spui te iubesc. A fost nominalizată la premii naţionale și internaţionale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a apărut în germană, în 2008, Cerul din burtă a fost publicat în suedeză (2013), în bulgară (2014) și în germană (2018), iar O pasăre pe sârmă a fost tradus în sârbă. Autoimun a apărut în bulgară în 2016. A fost inclusă în douăzeci și șase de volume colective românești (Ferestre 98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratiţă, Cartea simţurilor, Bucureștiul meu, Scriitori la poliţie etc.) și în numeroase reviste și antologii străine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.). Invitată pentru lecturi și conferinţe la numeroase festivaluri naţionale și internaţionale de literatură. Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Mexic, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea Reghinei
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 224
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6438-9
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ioana Nicolaie

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact