Închide Close

Editura Humanitas

Rui Zink, Destinaţia turistică

Din categoriile literatură

În colecția Cartea de pe noptieră

„Dumnezeu există? Întrebare prostească. La început este cuvântul, nu? Or, noi Îl cuprindem în cuvinte, deci există. Fiinţa omenească e sin­gura vieţuitoare care transformă în realitate tot ce atinge – chiar dacă atingerea asta s-ar produce doar cu gândul. Dumnezeu există, aşa cum există marţienii, amorul, libertatea, democraţia, fericirea, drepturile omului, muştele.Iar Dumnezeu nu apare decât atunci când vrea. Într-o lume fără destinaţie, Dumnezeu este turistul suprem. Apare când vrea. Şi pe urmă o şterge. Este şi nu este pretutindeni, adică mereu în tranzit. Nu-şi asumă responsabilităţi, graţie escrocheriei cu liberul arbitru. Iar noi am fost făcuţi după chipul şi asemănarea sa..." (Rui ZINK)

Despre Rui Zink

RUI ZINK s-a născut la Lisabona, pe 16 iunie 1961. Este profesor în cadrul Departamentului de Studii Portugheze al Facultății de Științe Sociale și Umane de la Universidade Nova de Lisboa. A debutat cu romanul Hotel Lusitano, în 1987. A scris romane, nuvele, eseuri, piese de teatru și cărți pentru copii. Printre romanele sale se numără: Apocalipse Nau (1996), O Suplente (1999), Os Surfistas (primul e-book portughez, 2001), Dávida Divin a (2004), distins cu Premiul PEN Club-ului Portughez, Cititorul din peșteră (O Anibaleitor, 2006, 2010; Humanitas, 2008; Humanitas Fiction, 2013), Așteptarea (A Espera, 2007; Humanitas, 2010), Destinația turistică (O Destino turístico, 2008; Humanitas, 2011), încununat cu Premiul Ciranda, și Instalarea fricii (A Instalaçăo do Medo, 2012). Opera sa de ficțiune și eseistică este tradusă în douăsprezece limbi. În 2009 a ocupat catedra Hélio și Amélia Pedroso/FLAD de la University of Massachussetts Dartmouth.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Destinaţia turistică
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 216
  • Format: 11x18 cm
  • ISBN: 978-973-50-3149-7
  • Colecție: Cartea de pe noptieră
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Rui Zink

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact